Percheziții DNA la Primăria Botoșani și Consiliul Județean

Data publicării:
PERCHEZITII 22

Anchetatorii au descins, la Primărie, în biroul viceprimarului Cosmin Andrei (PSD), fiind vizată acordarea de locuințe ANL într-unul din cartierele municipiului. Potrivit unor surse din instituție citate de Agerpres, s-ar afla în atenția anchetatorilor inclusiv contractul de care ar fi beneficiat șeful de cabinet al ex-primarului Cătălin Flutur (PNL). Percheziții la Primăria Botoșani au avut loc și în martie 2015, într-un dosar privind modul de utilizare a fondurilor alocate de la bugetul Uniunii Europene.

La Consiliul Județean Botoșani, procurorii ar fi cerut, potrivit surselor, copii ale unor contracte de modernizare a unor drumuri județene, lucrări realizate în mandatul fostului președinte al instituției, Florin Țurcanu (PNL). Țurcanu a fost revocat din funcție după ce a fost, în decembrie 2014, condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare, pentru fals intelectual. În septembrie 2015, procurorii DNA au mai efectuat percheziții la sediul CJ Botoșani, dar și la sediul PNL Botoșani, Țurcanu fiind suspectat de trafic de influență, abuz în serviciu și fals, după ce ar fi primit bani de la firmele care aveau contracte cu CJ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri