Plenul Camerei se reuneşte pentru a lua act de demisia lui Viorel Hrebenciuc

Data publicării:
parlament mediafax-2

Vineri, instanţa supremă a decis să îl trimită pe Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, în arest preventiv pentru 30 de zile.

Aceeaşi decizie a luat instanţa şi în cazul lui Paltin Sturdza. Potrivit procurorilor, tânărul urma să fie intermediarul mitei pe care o primea tatăl lui, adică 12.000 de hectare de pădure.

DOSARUL RETROCEDĂRILOR. Andrei Hrebenciuc, arestat preventiv

Paltin Sturdza, fiul lui Elie Vlad Sturdza, urma să facă tranzacţia după ce primea ilegal o moştenire la care nu avea dreptul.

Proba folosită de anchetatori: o agendă, în care Sturdza îşi nota stadiul afacerii.

La 24 de ore de la demisia lui V. Hrebenciuc, colegii lui încă se întreabă: "Mai este sau nu deputat?"

Şi deputatul PC Ion Diniţă află astăzi dacă rămâne sau nu fără imunitate

Procurorii îl acuză de dare mită în dosarul în care mai este cercetat şi şeful Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu.

Anchetatorii spun că firma lui Ion Diniţă ar fi primit de la consiliul judeţean Braşov contracte pentru mai multe lucrări de reabilitare a unor drumuri judeţene şi de dezăpezire.

Ulterior, firma deputatului a semnat mai multe acte adiţionale, prin care preţul lucrărilor a crescut de zece ori.

Vineri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis arestarea preventiva pentru 30 de zile a lui Aristotel Cancescu, presedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri