PMP: Victor Ponta se ascunde de justiție. De ce a plecat în Turcia exact când trebuia să se prezinte la DNA?

Data publicării:
Victor Ponta la DNA -Mediafax Foto-Octav Ganea 2 -1

Foto: Mediafax

De ce abia astăzi a apărut un comunicat oficial al Guvernului, după o săptămână în care Victor Ponta dispăruse, pur şi simplu din ţară? Pentru premierul unei ţări, comunicarea pe reţele de socializare, fără garanţia că este autentică, nu poate fi acceptabilă. Nu este prima oară când Victor Ponta se ascunde de justiţie. Ne amintim cum şi-a mutat biroul la Ministerul Apărării Naţionale, în plin scandal Duicu, de frica de a nu fi implicat şi acuzat
în dosarul respectiv
”, transmite PMP într-un comunicat în care se cere demisia lui Ponta până la rezolvarea problemelor penale.

Victor Ponta: Medicii au decis că pot fi externat. Gabriel Oprea îmi preia atribuțiile

Premierul Ponta a anunţat că medicii turci care l-au operat au decis că poate fi externat, dar îşi va relua activitatea normală într-o perioadă de până la 28 de zile, astfel că îi va cere preşedintelui Iohannis să îi încredinţeze vicepremierului Oprea atribuţiile de prim-ministru în acest interval.

Oprea va avea inclusiv atribuţia de a conduce şedinţele de guvern.

Azi medicii au decis ca pot fi externat / urmeaza ca in urmatoarele 7 zile sa parcurg zilnic procedurile pentru control,...

Posted by Victor Ponta on Sunday, June 21, 2015

Într-un mesaj postat pe Facebook, Ponta, aflat la spitalul din Istanbul, nu precizează cât anume va mai sta în Turcia, spunând doar că medicii au decis că poate fi externat, dar că trebuie ca, în următoarele șapte zile, să parcurgă zilnic procedurile pentru control, schimbare pansamente şi supraveghere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri