Sari la conținut

PNL ar putea boicota demersul lui Călin Popescu Tăriceau privind demisia lui T. Băsescu

 

Senatorul liberal Marius Obreja a declarat la Digi24 că decizia privind participarea va fi luată astăzi, de PNL, într-o şedinţă "lărgită".

"Ne aflăm pe această discuţie deoarece, printr-o forţare, măsură politicianistă, Tăriceanu încearcă să dea greutate unei declaraţii de-ale dânsului şi să o întărească cu puterea unui vot în Senat. Avem opinii, toţi suntem liberi să le spunem. Lumea îşi precizează poziţia, noi astăzi ne vom întâlni într-o formulă lărgită, este evident că PNL va vota pentru demisia preşedintelui în orice situaţie şi pe orice motivaţie legală. De aici până la atragea noastră în plen într-o altă cale e un alt drum pe care nu îl comentez”, a declarat Marius Obreja.

Senatorii PNL au hotărât, cu un vot împotrivă şi cinci abţineri, două lucruri: vom propune ca Parlamentul să solicite şi demisia domnului prim-ministru Victor Ponta, pentru că din birou de la dânsul, faimosul domn Duicu a procedat la un trafic de influenţă incalificabil şi, al doilea lucru, în situaţia în care majoritatea nu va accepta acest lucru - şi probabil că nu vor accepta -, pentru că ăsta este PSD-ul, să votăm, totuşi, o declaraţie în care Parlamentul cere preşedintelui Traian Băsescu să îşi dea demisia. Este important fapul că în cuprinsul aceleiaşi declaraţii să solicităm şi primului ministru să-şi dea demisia”, a spus ieri, Puiu Haşotti. 

Iniţiatorul demersului din Parlament în care ar urma mâine să se adopte o declaraţie privind demisia de onoare a preşedintelui Traian Băsescu este Călin Popescu Tăriceanu.

Pe site-ul Senatului a fost postat un proiect de declaraţie care va fi supus votului.