PNL cere demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Victor Ponta

Data publicării:
Traian Basescu Victor Ponta colaj-5

„Senatorii PNL au hotărât, cu un vot împotrivă şi cinci abţineri, două lucruri: vom propune ca Parlamentul să solicite şi demisia domnului prim-ministru Victor Ponta, pentru că din birou de la dânsul, faimosul domn Duicu a procedat la un trafic de influenţă incalificabil şi, al doilea lucru, în situaţia în care majoritatea nu va accepta acest lucru - şi probabil că nu vor accepta -, pentru că ăsta este PSD-ul, să votăm, totuşi, o declaraţie în care Parlamentul cere preşedintelui Traian Băsescu să îşi dea demisia. Este important fapul că în cuprinsul aceleiaşi declaraţii să solicităm şi primului ministru să-şi dea demisia”, a spus Puiu Haşotti.

Liderul senatorilor liberali a spus că acesta este un demers simbolic. "Nu ne facem iluzia că domnul preşedinte Traian Băsescu îşi va da demisia. Domnul preşedinte Băsescu, când a fost referendumul, 85% dintre români au votat aşa cum au votat, nu şi-a dat demisia, darămite acum. Sigur, ne aflăm într-o zonă confuză, pentru că încă nu există date concrete, ce au făcut SRI-ul, ce au facut SPP-ul, în ce măsură se ştia, în ce măsură nu se ştia. Instituţiile abilitate se află într-o anchetă în legătură cu o presupusă şpagă pe care ar fi primit-o fratele preşedintelui Băsescu. Situaţia este de aşa natură încât, după părerea noastră, ar fi bine ca preşedintele Traian Băsescu să-şi dea demisia", a mai spus Puiu Haşotti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri