Sari la conținut
News Alert

PNL: Guvernul Ponta a îngropat legea salarizării unitare

„Nu poate fi trecută cu vederea demagogia de care au și început deja să dea dovadă unii lideri ai PSD, care nici nu au părăsit bine guvernarea și îi cer premierului Cioloș să facă ceea ce Ponta a promis, însă nu a fost în stare să facă în patru ani cât a stat la guvernare. De câteva zile, liderii PSD cer Guvernului Cioloș să promoveze de urgență legea salarizării unitare, uitând că aceste proiect de lege a fost îngropat de Guvernul Ponta prin majorări punctuale ale salariilor bugetarilor, îngreunând aplicarea sistemului de salarizare unitară”, spune Ialomițianu într-un comunicat de presă remis, joi, AGERPRES.

El susține că, probabil, liderii social-democrați doresc ca Guvernul Cioloș să încalce legislația europeană.

„Prin construirea bugetului de către Victor Ponta, cu un deficit bugetar de 2,95% din PIB, liderii PSD știu că nu există spațiu fiscal pentru adoptarea acestei legi. Liderii PSD probabil că doresc ca noul Guvern să cadă în capcana încălcării legislației europene privind depășirea limitelor deficitului bugetar și intrarea României în procedura deficitului excesiv, cu riscul unor sancțiuni din partea Comisiei Europene, afirmă deputatul PNL.

Ialomițianu mai spune și că Guvernul Ponta a tăiat constant banii pentru investiții, iar datoria publică este de peste 40%.

„Ipocrizia liderilor PSD este fără margini, deoarece laudă bugetul lăsat de Victor Ponta, care cuprindea mai puțini bani pentru investiții publice, în comparație cu bugetul prezentat de Guvenul Cioloș, iar măsurile de relaxare fiscală și de creștere a salariilor nu erau garantate că pot fi aplicate de la 1 ianuarie 2016, de guvernarea PSD. În schimb, Guvernul Cioloș garantează toate măsurile de relaxare fiscală și de creștere a salariilor, asigură cu peste 5 miliarde mai mulți bani pentru investiții, în comparație cu bugetul lăsat moștenire de Guvernul Ponta. Liderii PSD ar trebui să manifeste mai multă responsabilitate în declarații și să-și asume greșelile din timpul guvernării, având în vedere că toate măsurile adoptate de Guvernul Ponta au fost bazate pe creșterea datoriei publice și nu pe baza performanțelor guvernării”, conchide deputatul PNL.