PNL prezintă moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

Data publicării:
ludovic orban mfax

Actualizare 17.45. Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului este citită în acest moment în Parlament.


Moţiunea de cenzură liberală atacă pasivitatea guvernului faţă de asigurarea votului românilor din diaspora şi a alegerilor parţiale neorganizate la timp.

Pentru ca moţiunea de cenzură să treacă, sunt necesare cel puţin 278 de voturi. PNL are 112 parlamentari şi promisiuni că va fi sprijinit de Mişcarea Populară, partidul lui Mircea Geoană şi grupul parlamentar Democrat şi Popular. În total, 200 de voturi.

Personal, susţin demersul. Decizia grupului a fost aceea să lase la latitudinea fiecăruia dintre deputaţi dacă vor sau nu să susţină moţiunea de cenzură”, a declarat Daniel Fenechiu.

Ne vom asocia semnăturile la moţiunea de cenzură, la iniţiator fiecare zi în care Victor Ponta rămâne primul ministru al României este o zi pierdută pentru ţară”, a declarat Mircea Geoană.

Liberalii ar mai putea aduna voturi din rândul deputaţilor neafiliaţi, dar prea puţine. „Nu sunt Mafalda să vă spun, noi vom încerca să discutăm cu toţi parlamentarii indiferent din ce grup politic sunt, să le prezentăm punctul nostru de vedere, faptul că menţinerea la Putere a Guvernului Ponta împotriva unei voinţe semnificative care există în populaţia României poate avea consecinţe negative asupra evoluţiei României”, a declarat Ludovic Orban.

Când au auzit tema moţiunii, cei de la UDMR şi-au declinat sprijinul. „În situaţia în care rămâne punctul principal în textul moţiunii, votul diasporei, votul cetăţenilor români din afară graniţelor, nu putem vota această moţiune”, a spus Mate Andras.

La rândul său, singurul senator fără apartenenţă politică, Ioan Ghişe a declarat, pentru Digi24, că nu va vota pentru demiterea guvernului Ponta.

Citiți și: Ce șanse au liberalii să debarce guvernul Ponta

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri