Sari la conținut

PNL va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor

Liberalii vor depune săptămâna viitoare, la Senat, o moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor, Ionuț Mișa, și vor solicita Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională ordonanțele pe care le va da Guvernul cu privire la măsurile fiscale anunțate joi, a declarat vineri președintele PNL, Ludovic Orban.

PNL respinge categoric toate aberațiile fiscale pe care le-a prezentat ministrul Ionuț Mișa după ședința de Guvern. Guvernul PSD este în situația în care a construit o casă, dar nu a construit fundația. După ce a construit casa și încearcă să construiască acum fundația și-a dat seama că șansele de construit fundația sunt foarte mici și încearcă să apeleze la tot felul de subterfugii și artificii, dar singurul rezultat al acestor experimente fiscale făcute pe români va fi acela că vor dărâma casa, că vor pune pe butuci economia. PNL va iniția o moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor Mișa, moțiune care va fi depusă la Senat, săptămâna viitoare”, a informat Orban, într-o conferință de presă.

El a adăugat că PNL va sesiza Avocatul Poporului pentru atacarea la Curtea Constituțională a ordonanțelor cu privire la măsurile Guvernului, iar dacă acesta refuză liberalii vor sesiza CCR cu legile de adoptare a ordonanțelor.

„Toate măsurile fiscale anunțate de Guvern vor avea consecințe negative asupra economiei și vor avea efecte negative asupra tuturor categoriilor fiscale din România și, mai ales, asupra acelor categorii sociale care au fost mințite în campania electorală și cărora li s-a promis marea cu sarea. Prin transferul contribuțiilor de la angajator la angajat rezultatele vor fi negative pentru veniturile din sectorul public, dar și pentru cele din sectorul privat. În sectorul public, deși li s-a promis angajaților majorarea salariilor cu 25%, se vor majora cu 25% doar salariile brute, în timp ce creșterea salariului net va fi mai mică de 4% și nu va reuși să compenseze creșterea de prețuri, a susținut liderul PNL.

Orban a precizat că în nicio țară din UE efortul de plată a contribuțiilor nu este doar în sarcina angajaților.

„Respingem categoric reducerea procentului de la 5,1 la 3,7 al contribuțiilor pentru Pilonul II de pensii. Această scădere reprezintă un furt din banii cetățeanului, reprezintă un atentat la șansa românilor care sunt activi astăzi de a beneficia de o pensie decentă atunci când se vor pensiona, care să nu depindă de bunul plac al guvernanților. Scăderea este contrară angajamentelor care au fost făcute în momentul când s-a înființat Pilonul II de pensii, a completat el.

Sursa: Agerpres