Sari la conținut

Politolog, despre cazul Ridzi: „Până când nu se va schimba legea finanțării partidelor, mereu va exista suspiciunea de corupţie”

Politologul Andrei Ţăranu a spus că Monica Iacob Ridzi a fost un personaj „oarecum şters în politica românească, deşi a fost la vârful PD şi apoi PDL”.

„Dar ea a venit din zona primarilor, soțul domniei sale fiind primar în Petroșani, și mai puțin din zona politicienilor de mare anvergură. A fost la Parlamentul European, perioadă în care a performat relativ bine. Sunt multe voci care o laudă, din această perspectivă. Marea dramă a fost că a intrat în politica românească aşa cum se face şi cum se făcea până acum. Adică, în momentul în care a ajuns în funcție executivă, a căutat și a găsit bani pentru partid și pentru campania electorală a doamnei Elena Băsescu. Lucrurile sunt cunoscute și au fost probate între timp”, a declarat Andrei Țăranu la Digi24.

Politologul a spus că nu are mare importanță la ce s-au folosit banii, atâta vreme cât au fost obținuți prin corupție și folosiţi oneros.

„Atâta vreme cât s-a putut demonstra că doamna Ridzi a ştiut şi a acoperit un furt din banul public, unde şi cum s-au folosit acești bani are mai puțină importanță. Coroborând cu dosarul Elenei Udrea și cu alte dosare, care apar din acest moment, vedem de unde s-au finanțat partidele și continuă să se finanţeze în campanii electorale, mai exact din bugetul de stat sau din banii diverselor companii de stat. Aici este marea problemă. Până când nu se va schimba legea finanțării partidelor, mereu va exista suspiciunea de corupţie legată de campanie”, a spus politologul Andrei Țăranu.