Sari la conținut

Ponta: Caragiale, depăşit de Dragnea - jos Grindeanu, sus Grindeanu

Fostul premier Victor Ponta spune că PSD se pune "într-o situaţie de un ridicol absolut", iar "Caragiale este depăşit de Liviu Dragnea", prin propunerea ca fostul premier Sorin Grindeanu, pe care l-a înlăturat acum câteva luni, să conducă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Ponta a spus că el abia aşteaptă să îl voteze pe Grindeanu la şefia ANCOM, susţinând că fostul premier este potrivit pentru această funcţie, relatează News.ro.

"Caragiale este depăşit de Dragnea - jos Grindeanu, sus Grindeanu. Eu nu ştiu cum se mai pot uita în ochii cuiva când acum trei luni băteau cuba că l-au dat jos pe Grindeanu. (...)  Sorin Grindeanu este prima opţiune care nu mai vine din Teleorman dar, dincolo de asta, PSD s-a pus într-o situaţie de un ridicol absolut", a declarat Ponta, marţi, la Parlament.

El a spus că Grindeanu este potrivit pentru şefia ANCOM şi că abia aşteaptă să îl voteze.

"Este bun, i se potriveşte funcţia şi mă bucur că, probabil, l-a propus Tudose. Mă bucur numai închipuindu-mi faţa lui Dragnea mâine votându-l pe Grindeanu", a afirmat Ponta.

Victor Ponta s-a referit şi la "poveştile cu salariile şi pensiile, care se dovedesc o păcăleală", susţinând că nota de plată o va plăti PSD, nu Liviu Dragnea. 

Întrebat dacă crede că ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, ar trebui să demisioneze, Ponta a spus că ar trebui să nu îl mai asculte pe Dragnea.

"Am impresia că e o chestie prin care îl sabotează pe Tudose, altfel nu-mi explic declaraţiile astea aberante, sincer. Eu îl ştiu pe Mişa, a lucrat şi în Guvernul meu, la un nivel mai jos, e adevărat, e un tehnician, dar la chestia asta probabil că îl pune Dragnea să anunţe (...), ca să-l facă pe Tudose de râs. E o nebunie, nu ai voie să te joci aşa cu taxe şi impozite (...) Nu e prima eroare de comunicare, nu, e a o suta, cred că din prima zi. (...) Eu încep să cred că e tot un fel de bătălie internă în care pe ministru îl pune de la partid să spună ceva, ca prim-ministrul să dea explicaţii şi aţi văzut că Tudose o tot dă din colţ în colţ", a adăugat Ponta.