Prag pentru abuzul în serviciu. Sumele propuse

Data publicării:
170207_PARLAMENT_IOHANNIS_BUGET_00_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Parlamentarii încearcă să stabilească un prag de la care abuzul în serviciu să fie considerat infracţiune şi deci pedepsit cu închisoare. Aleşii au discutat subiectul în comisia specială care trebuie să pună în acord Codul Penal cu mai multe decizii ale Curţii Constituţionale.

Deputaţii UDMR au propus ca abuzul în serviciu să fie incriminat dacă paguba materială este mai mare de 100.000 de lei. Poziţia UDMR mai este împărtăşită şi de grupul parlamentar al Minorităţilor şi de Uniunea Barourilor.

Uniunea Naţională a Judecătorilor susţine că ar trebui ca abuzul să fie pedepsit penal dacă paguba este de minimum 14.500 de lei.

În timp ce social-democraţii evită să se pronunţe acum, liderii opoziţiei spun că vor vota împotriva oricărui prag la abuzul în serviciu.

Nici Asociaţia Procurorilor nu vrea instituirea unei limite. Procurorii cred că, pentru a stabili o sumă, este mai degrabă nevoie de studii pe o perioadă mai lungă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri