Predoiu: Cred că Guvernul Grindeanu nu va prinde Crăciunul

Data actualizării: Data publicării:
CATALIN PREDOIU Agerpres
Foto: Agerpres

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu crede că liberalii ar trebui să fie pregătiți de alegeri anticipate, pentru că actualul Executiv nu va rezista prea mult când va veni „o nota de plată cruntă pentru prezentul și viitorul României”.

160420 pnl conf predoiu 09 INQ Octav Ganea

Fostul ministru al Justiției apreciază evoluția economică a României drept „extrem de îngrijorătoare”, pentru că actualul Guvern PSD-ALDE „împarte bani care nu există și nu vor exista, pentru că promisiunile PSD sunt mincinoase și fără bază bugetară”.

Antreprenorii sunt agresați de fisc și de legislația imprevizibilă, politica salarială amenință exporturile, dezechilibrul dintre consum și investiții este cronic de pe vremea lui Ponta și nu produce dezvoltare, blocajul este aproape total la nivelul accesării fondurilor UE, construcția bugetară este bazată pe fantasme și nu pe realitatea economică. Toate acestea vor aduce foarte curând o notă de plată cruntă pentru prezentul și viitorul României”, arată Predoiu, într-o postare pe blogul său.

Liderul liberal mai consideră că România „se îndreaptă spre o criză majoră, dacă PSD continuă cu modelul economic axat exclusiv pe consum și îndatorare”.

Și mai cred că guvernul Dragnea-Grindeanu nu va prinde Crăciunul, din toate aceste motive și din multe altele de care vă voi vorbi mai pe larg zilele următoare. (...) Această stare de lucruri va genera și instabilitate politică și instituțională, pentru că PSD va încerca să-și acopere goliciunea de idei și competențe manageriale cu scandaluri și războaie politice. Ei vorbesc în culise de suspendarea președintelui, pentru că realitatea economică este pe cale să-i demită pe ei în următoarele 6-12 luni. Cred că PNL ar trebui să fie pregătit în acest interval inclusiv pentru alegeri anticipate”, concluzionează Predoiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri