Preşedintele APCE cere o anchetă serioasă după afirmaţiile lui Ion Iliescu privind închisoarea CIA

Data publicării:
ILIESCU

 

„Într-un interviu recent pentru Der Spiegel, fostul preşedinte român Ion Iliescu a recunoscut că ştia despre un centru CIA în România, deşi neagă că ştia ce se întâmpla acolo”, a afirmat Anne Brasseur, preşedintele APCE, potrivit comunicatului publicat vineri seara pe site-ul organizaţiei.

În urma mărturisirii lui Iliescu, procurorii români trebuie să efectueze o investigaţie serioasă asupra faptelor şi să-i tragă la răspundere pe cei care au comis infracţiuni în acest context, precizează comunicatul.

„În 2006 şi 2007, raportorul Adunării privind zborurile şi închisorile secrete ale CIA Dick Marty a acuzat România, alături de Polonia, că a găzduit centre secrete de detenţie folosite pentru torturarea suspecţilor în cadrul aşa-zisului război împotriva terorismului”, a adăugat Brasseur.

Rapoartele Marty au declanşat un proces pe care senatorul Marty l-a denumit „dinamica adevărului”, în urma căruia mai mulţi informatori au făcut declaraţii şi care a condus la descoperirea unor încălcări ale Convenţiei Europene privind Drepturile Omului de către Curtea de la Strasbourg, inclusiv sentinţe recente împotriva Poloniei referitoare la o închisoare secretă identificată de senatorul Marty în 2007, se mai arată în comunicat.

Ion Iliescu a afirmat, într-un interviu acordat Der Spiegel, că el a aprobat „în principiu”, în perioada 2002-2003, o solicitare a SUA privind crearea unui centru al CIA în România, fără a şti că urma să fie vorba de vreo unitate pentru detenţie, detaliile proiectului stabilindu-le Ioan Talpeş, la acea vreme şef al Administraţiei prezidenţiale.

Citiți și
Cristian Tudor Popescu, despre „sediul” CIA din România: Ion Iliescu şi-a neglijat tratamentul cu Ginkgo Biloba
George Maior, după declarațiile lui Ion Iliescu: Nu s-au aprobat centre speciale CIA în România

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri