Președintele Iohannis se întâlnește cu ambasadorii UE

Data publicării:
2017-10-09 GC- Stoltenberg si Iohannis - declaratii-0844

Ambasadorii statelor Uniunii Europene acreditați la București au marți ocazia să se informeze și să afle punctele de vedere ale președintelui Klaus Iohannis în legătură cu ceea ce se întâmplă în România.

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, marți, în cadrul unui dejun de lucru, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti. Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni marţi, la ora 13.00, la Hotel Athénée Palace Hilton, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, în cadrul unui dejun de lucru găzduit de Ambasada Republicii Estonia, ţară care deţine Preşedinţia Consiliului UE în cel de-al doilea semestru al acestui an.

În cadrul întâlnirii vor fi discutate subiecte legate de evoluţiile interne, dar şi aspecte legate de principalele subiecte aflate pe agenda reuniunii Consiliului European din 14 - 15 decembrie, respectiv securitate şi apărare, gestionarea migraţiei, dimensiunea socială a Uniunii Europene, educaţie şi cultură.

De asemenea, va fi abordat şi subiectul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, precizează sursa citată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri