Președintele Klaus Iohannis, discurs în faţa aleşilor: Îmi doresc un Parlament puternic. Aşteptările mari pot duce la rezultate mari

Data publicării:
Klaus Iohannis depune juram ntul de nvestitura la Parlament ovidiu micsik inquamphotos.com 1

 

ACTUALIZARE 16.20. Declaraţiile preşedintelui:

„Ca preşedinte al României îmi asum o relaţie de colaborare instituţională corectă şi de parteneriat cu Parlamentul.

Momentul de astăzi nu va rămâne singular în mandatul meu. Îmi propun să vin în faţa dumneavoastră la începutul fiecărei sesiuni parlamentare. Mesajul de azi vine după o serie de consultări cu partidele politice, cu preşedinţii celor două Camere şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.

Îmi doresc un Parlament puternic. Un Parlament lipsit de credibilitate îndepărtează cetăţenii de politică şi lasă loc resemnării, îndoielii sau cinismului.

Am constatat cu bucurie că există deschidere faţă de reformarea instituţiilor politice. Dar pentru o transformare profundă de sistem va trebui să renunţăm la populism şi electoralism. În acest fel nu se poate construi un stat. Trebuie să avem tăria să recunoaştem că din cauza populismului şi electoralismului suntem astăzi aici.

Să reflectăm cu sinceritate asupra consecinţelor votului pe listă sau a votului uninominal. Dacă gândim sistemul electoral pornind de la asemenea deziderate vom putea oferi mai repede şi mai temeinic răspunsuri. Chiar şi reducerea numărului de parlamentari trebuie scoasă din sfera populismului.

Campaniile electorale nu sunt concursuri de dat găleţi.

Am convenit un calendar care presupune ca până la sfârşitul acestei sesiuni să avem un nou pachet de legi privind alegerile şi legea partidelor. Mă aştept ca acest calendar să fie respectat. 

Voi prezenta Parlamentului strategia naţională de apărare. Am disponibilitatea de a media teme sensibile, unde lipsa unui dialog a dus la blocaj. O asemenea temă este legea securităţii cibernetice.

Aşteptările mari pot duce la rezultate mari. Atunci când oamenii ne privesc cu atenţie şi cu speranţă avem toate motivele să fim mai mobilizaţi şi mai responsabili”.

ACTUALIZARE 15.50 Președintele a ajuns la Parlament.



ACTUALIZARE 12.10.  „Astăzi mă voi adresa Camerelor reunite pentru a marca începutul primei sesiuni parlamentare din acest an. Parteneriatul Președintelui cu Parlamentul răspunde nevoii de a restabili încrederea în această instituție fundamentală a democrației.

Îmi doresc un Parlament puternic, pentru că un Parlament slab înseamnă o verigă slabă în construcția democratică. Un Parlament lipsit de credibilitate nu face decât să îndepărteze cetățenii de politică și să lase loc îndoielii, resemnării sau cinismului”, a scris Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook.


La ședința în plen va asista și premierul Victor Ponta.

Şeful statului nu a prezentat temele pe care le va aborda, dar cererea de a se adresa Parlamentului a fost formulată la puțin timp după ce șeful statului a avut o a doua rundă de consultări la Cotroceni cu partidele parlamentare.

Preşedintele va vorbi în faţa legislativului la puţin timp după începerea noii sesiuni, în care aleşii poporului îşi propun, între altele, să reformeze legislaţia electorală, să adopte proceduri mai simple pentru ridicarea imunităţii parlamentare şi să reia dezbaterile pentru revizuirea Constituţiei, relatează Radio România Actualități

Citiți și: 

Klaus Iohannis: E momentul să trecem la o nouă etapă a democrației

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri