Prima ședință de Guvern pe 2016. Ce priorități are executivul condus de Dacian Cioloș

Data publicării:
ciolos la guvern-5

Prima ședință de Guvern din anul 2016 are loc cu o zi înainte de una dintre cele mai importante vizite externe pe care le va efectua premierul Dacian Cioloș. Astfel, prim-ministrul va face o vizită oficială la Berlin, unde se va întâlni cu cancelarul Angela Merkel.

Anul acesta printre prioritățile Guvernului se numără și organizarea alegerilor locale și parlamentare. Alegerile locale trebuie organizate până la sfârșitul lunii mai, după reguli noi. Astfel, primarii vor fi aleși într-un singur tur, iar președinții de consilii județene vor fi aleși indirect.

De asemenea, alegerile parlamentare trebuie organizate până la sfârșitul lunii noiembrie.

Tot printre prioritățile Guvernului Ciooloș se numără și revizuirea legii salarizării unitare. Ministrul Muncii, Ana Costea, a precizat că a înaintat un memorandum Guvernului în care cere crearea unei comisii de revizuire a acestei legi. Costea a declarat că așteaptă un răspuns până lunea viitoare. Tot până atunci se vor stabili criteriile de performanță privind salarizarea și premierea angajaților din instituțiile publice. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri