Prioritățile partidelor în noua sesiune parlamentară

Data publicării:
senatul romaniei sedinta foto facebook tariceanu 19 08 2015

Social-democraţii îşi vor anunţa oficial agenda după şedinţa conducerii, de la începutul săptămânii viitoare. Prioritatea zero e însă adoptarea Codului Fiscal cu TVA de 20% şi fără alte modificări cerute de Preşedinte.

Marian Neacşu, lider grup parlamentar PSD: Este proiectul cel mai important în opinia noastră a acestui an. Ne-am propus să îl adoptăm, dacă nu reuşim în sesiunea extraordinară şi dacă nu vom reuşi prin consens, ceea ce ne dorim foarte tare, îl vom adopta în mod cert în prima săptămână de activitate.

Aproape la fel de importante, pentru PSD, sunt legea salarizării şi cea privind achiziţiile publice.

La rândul lor, liberalii vor să adopte cât mai urgent votul prin corespondenţă. Vor încerca să discute actul normativ în comisia de cod electoral chiar înainte de sesiunea obişnuită.

Mario Oprea, senator PNL: Ar urma o sesiune extraordinară privind Codul fiscal. Noi am vrea ca pe ordinea de zi să fie înclusă şi votul prin corespondenţă ca să-l reuşim foarte repede vota şi dacă nu, bineînţeles că sesiunea ordinară începe de la 1 septembrie, este bine şi atunci, numai să se discute.

UDMR declară, ca de fiecare dată, că prioritar e statutul minorităţilor naţionale. Până la o decizie pe această temă, parlamentarii UDMR sunt interesați de Codul fiscal, dar şi de modificarea Codului penal, amânată din vară.

Marton Arpad, deputat UDMR: Foarte multe articole fiind declarate neconstituţionale, iarăşi trebuie să fie puse la punct pentru că din moment ce există prevederi neconstituţionale în cele două coduri foarte importante, însăşi viaţa de zi cu zi poate să aibă probleme.

Noua sesiune legislativă începe pe 1 septembrie, dar politicienii revin mai repede la serviciu, pentru sesiunea extraordinară programată între 24 şi 26 august.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri