Sari la conținut

Procurorul general, luat la rost în comisia condusă de Șerban Nicolae

Procurorul general al României a fost certat în comisiile juridice ale Parlamentului pentru criticile aduse politicienilor, în contextul scandalului legat de ordonanţa de modificare a Codului Penal.

Ironic, Augustin Lazăr a declarat că nu s-a simţit timorat, ci mai degrabă măgulit de atenţia care i s-a acordat.

Discuţia din Parlament a venit după ce procurorul general a anunţat că depune în instanţă o sesizare prin care cere supendarea ordonanţei care a scos sute de mii de oameni în stradă.

Venit în Parlament să discute despre bugetul Ministerului Public pentru anul 2017, procurorul general a fost luat la rost de preşedintele Comisiei Juridice din Senat, Şerban Nicolae.

Domnule procuror general, am fost foarte deranjat de faptul că ați făcut o declarație, că MCV ar trebui să monitorizeze politicienii. Sunteți într-o funcție prin voința a două persoane – ministrul Prună și președintele Iohannis. Cei pe care îi vedeți au ajuns în acest funcții ca urmare a voturilor unor zeci de mii de cetățeni”, i-a spus Şerban Nicolae lui Augustin Lazăr.

În apărarea lui Augustin Lazăr au sărit aleşii liberali.

Cătălin Predoiu: V-aţi extins la declaraţii politice, la un adevărat rechizitoriu pe care îl faceţi procurorului general.

Şerban Nicolae: Eu cred că sunt bine plătiţi şi poate mă gândesc să intru în Magistratură.

Cătălin Predoiu: E inadmisibil cum încercaţi să timoraţi reprezentanţii Justiţiei..

Alina Gorghiu: Nu suntem unii la prezidiu și altii pedepsiţi. Că dumneavoastră şi unii dintre colegi aveţi supărările că unii sau alţii din instituţiile statului au avut o altă părere pe ordonanţe decât aveţi dumneavoastră asta e altă problemă.

Reprezentanţii Uniunii Salvaţi România au recurs la ironii.

Silviu Dehelean: Dacă vă tentează postura de magistrat şi aţi urmărit salariul domnului procuror general, puteţi să solicitaţi domnului ministru al justiţiei să dea o ordonanţă de urgenţă diseară să vă numească procuror general.

Şerban Nicolae: Sfatul dumneavoastră este din categoria „sub nivelul mării”.

Cearta care l-a avut drept ţintă nu pare să îl fi deranjat, însă, pe Augustin Lazăr.

Aflat prima dată în faţa comisiilor juridice, procurorul general a declarat că dezbaterile i s-au părut chiar interesante.

M-am simțit chiar măgulit de atâta atenție care mi s-a acordat și e în regulă”, le-a spus Augustin Lazăr parlamentarilor.

Eu nu m-am simțit mustrat și dacă procurorii s-ar teme de o dezbatere ca asta, nu ar mai rezolva niciun dosar”, le-a spus ulterior jurnaliștilor procurorul general.

Procurorul general a cerut în justiție suspendarea ordonanței

De dimineaţă, procurorul general anunţase că Ministerul Public atacă la Curtea de Apel ordonanţa guvernului prin care este modificat Codul Penal. Procedura se va axa pe felul în care actul normativ a fost aprobat şi va analiza dacă executivul a respectat legea. Curtea de Apel fie decide suspendarea ordonanţei de urgenţă care aduce modificări codului penal fie respinge acţiunea Parchetului General.

Procurorul general al României a cerut Curţii de Apel Bucureşti să soluţioneze în regim de urgenţă plângerea prin care cere suspendarea ordonanţei de modificare a Codului Penal.

Motivul pentru care invocă urgenţa se referă la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv 9 februarie.

Parchetul General consideră că ordonanţa 13 va produce un prejudiciu iminent sistemului judiciar dacă va intra în vigoare.

Augustin Lazăr i-a trimis şi Avocatului Poporului o listă cu motivele pentru care actul normativ este neconstituţional, iar Victor Ciorbea a anunţat că observaţiile au fost ataşate la plângerea trimisă ieri către CCR.