Program IT pentru greșeli gramaticale. Un programator a creat un soft inspirat de gafele Mariei Grapini

Data publicării:
Grapini FB 3

Tânărul programator Alexandru Răduţă a avut ideea softului de grapineză după ce a citi mesajul postat pe facebook de Maria Grapini, în ziua de Sfântul Ilie. „Florile înfrumuseţesc casa, schimbă nu numai aspectul dar şi starea de spirit, atitudinea”, scria europarlamentarul”.

M-a lovit aşa un pic expresia aia cu florile înfrumuseţesc casa şi m-am gandit că e genial, trebuie sa fac ceva care să reinventeze limba română”, spune Alexandru Răduţă.

Aşa că a creat site-ul denumit sugestiv - grapinizer (grapinaizer), care transformă un text scris corect, din română în aşa-numita "grapineză". Ideea a avut succes din prima zi de la lansare, 20.000 de curioşi au vrut să afle cum ar arată textele în grapineză.

În general oamenii care intra scriu texte mai scurte ca să vadă cum funcţionează. La un moment dat, la întamplare, în text îţi mai adaugă câte o literă, îţi scoate o literă din cuvânt la întâmplare”, explică Alexandru Răduţă.

Însă proiectul tânărului nu se opreşte aici. Vrea să introducă acest algoritm şi în aplicaţia google translate.

De partea cealaltă, cea care l-a inspirat pe tânărul de 25 de ani, europarlamentarul Maria Grapini a reacționat. ,,Înseamnă că are foarte mult timp cel care l-a lansat. Sau este plătit de cineva. (..) Fiecare om poate să greşească, nu cred că m-aţi văzut că am scris fără cratimă sau făcând dezacorduri”, a spus Maria Grapini.

Însă postările de pe Facebook o contrazic. „M-am trezit în zgomotul ploii şi a tunetelor!”, a scris Maria Grapini. Şi în mesajul de Crăciun, politicianul a vorbit despre colindători ,,frumoşi imbrăcaţi, cu colinzi adevărate!”.

O tânără s-a oferit să-i corecteze textele Mariei Grapini. Este vorba despre Adriana Şandru, studentă a Facultății de Jurnalism. Însă europarlamentarul a refuzat, spunând că adevăratul motiv pentru care este criticată e acela că este om politic.

Maria Grapini nu este singurul politician pus în dificultate de limba română. Doi foşti miniştri ai educaţiei au avut probleme cu limba maternă.

Intervenţia mea se opreşte aici, aproape se opreşte aici, nu înainte de a vă spune dumneavoastră, copiilor şi părinţilor, că aveţi una dintre cea mai frumoasă şcoală din Bucureşti”, a spus Remus Pricopie, în toamna anului trecut.

Lucru... care încercăm să-l rezolvăm până vineri”, declara, la rândul său, Liviu Pop.

Însă lista politicienilor care au probleme fie cu limba română, fie cu logica, este lungă şi îi cuprinde pe Marian Vanghelie, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea sau Călin Popescu Tăriceanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri