Proiect de lege: Bani mai puţini pentru partide

Data publicării:
lei ron bani mediafax foto octav ganea-1

Deputatul Cosmin Necula şi europarlamentarul Victor Negrescu susţin că, prin legea lor, banii ajunşi la partide din donaţii vor fi mai puţini.

„Ei (banii, n.r.) sa vină exclusiv din donaţiile cetăţenilor, în cuantum de un salariu mediu pe an, sau din donaţiile firmelor, în cuantum de 10% din cifra impozitului pe profit pe care l-au plătit anul anterior fiscal”, propune deputatul PSD Cosmin Necula.

Până acum, persoanele fizice puteau dona o sumă echivalentă cu 100 de salarii medii, iar firmele - o sumă echivalentă cu 200 de salarii medii.

În principiu, iniţiativa pare că limitează donaţiile către partide. În fapt, banii ar putea fi mult mai mulţi, dacă firmele care îi dau au profituri uriaşe.

Acelaşi proiect de lege va interzice afişele de campanie puse pe clădiri. Social-democraţii vor ca primăriile să delimiteze clar spaţiile pentru afişaj electoral, sub forma unor prisme de trei metri înălţime. De asemenea, ar urma să fie interzise alte materiale electorale.

„Încurajăm ca un candidat sau un partid să-şi facă campanie patru ani, pentru că trebuie să ajungi la uşa electorului timp de patru ani de zile, nu să ajungi în campanie, umplându-l de materiale, pixuri, brichete, căldări şi alte asemenea chestiuni în decursul unei luni”, mai spune deputatul PSD Cosmin Necula.

Despre o mai mare transparenţă în finanţarea partidelor şi a campaniilor au vorbit şi premierul Victor Ponta şi preşedintele Klaus Iohannis, după consultările cu toate partidele, de la Cotroceni.

„Trebuie să aducem oamenii mai aproape de politică, să nu avem două Românii, una a politicienilor şi una a oamenilor. Integritatea, înţeleasă însă nu neapărat în sensul său juridic, ci ca mod de lucru care presupune transparenţă şi corectitudine în funcţionarea instituţiilor, inclusiv în finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale”, a fost de părere preşedintele Klaus Iohannis.

Am spus foarte clar că, în cadrul Comisiei de modificare a legilor electorale, ne dorim să intre şi legea finanţării partidelor politice ca, prin modificări legislative foarte clare şi moderne, să avem un sistem transparent şi foarte clar pentru toate partidele politice referitor la modul de finanţare a acestora şi a campaniilor electorale”, a declarat şi premierul Victor Ponta.

În ceea ce priveşte finanţarea de la bugetul statului, proiectul social-democraţilor prevede ca banii să fie alocaţi în funcţie de rezultatele obţinute de partide, parlamentare sau nu, la ultimele alegeri.

Până acum, nu au existat alegeri fără ca politicienii să încalce legea.

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente (AEP), în campania pentru prezidenţialele de anul trecut, unele formaţiuni, precum PSD, PMP şi ACL, nu au declarat toate sumele donate. În plus, nu au scris pe materialele electorale numele firmei care le-a realizat. Au rămas cu datorii de sute de mii sau chiar milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri