Sari la conținut

Propunere legislativă: Închisoare pentru plagiat

Foto: Inquam Photos 

Iniţiativa a fost susţinută în comisie de către senatorul independent Valeriu Todiraşcu, care a ţinut să precizeze că această iniţiativă aduce, pe lângă sancţionarea cu închisoare a furtului intelectual, şi anularea imediată a acelor lucrări ştiinţifice declarate a fi rezultatul unui plagiat.

Reprezentantul Guvernulului a precizat, în şedinţa Comisiei juridice, că Executivul nu susţine acest proiect, întrucât „plagiatul” este reglementat în legislaţia actuală şi s-ar crea o dublare a acestor sancţiuni privind drepturile de autor.

Senatorul Nicolae Vlad Popa (PNL) a precizat în cadrul discuţiilor că iniţiativa legislativă vine în acoperirea unui vid legislativ în acest moment în privinţa operelor de doctorat plagiate.

„În legea privind dreptul de proprietate intelectuală, singurii care pot să sesizeze şi pot să se plângă împotriva unei astfel de fapte sunt autorii, cei care au fost copiaţi”, a spus senatorul PNL, precizând că legea actuală este imposibil de aplicat. 

„Avem o faptă gravă care nu este pedepsită în România, pentru că există o cale prin care se poate bloca cercetarea plagiatului. De asta am semnat această iniţiativă, pentru că este o faptă gravă şi lucrurile stau rău în România, pentru că se consideră că furtul intelectual, atâta timp cât nu este pedepsit, este acceptat”, a mai spus liberalul. 

Iniţiativa legislativă a fost supusă la vot, înregistrându-se 4 voturi ”pentru” şi 4 voturi ”împotrivă”. Decizia Comisiei juridice a fost ca propunerea legislativă să meargă la plen fără un raport de admitere sau de respingere, urmând ca plenul să decidă în acest caz. 

Propunerea legislativă vizează modificarea Legii 286/2009 privind Codul Penal.

Astfel, se introducere un nou articol, 348, care prevede că „folosirea sau prezentarea ca originală a unei lucrări scrise sau a unei comunicări orale, inclusiv în format electronic, în care au fost introduse texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice din opere scrise ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale, dacă are ca rezultat obţinerea unei diplome, a unui titlu universitar sau academic, sau a unei poziţii profesionale, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar aceste lucrări şi comunicări sunt nule de drept”. 

Iniţiativa legislativă este semnată de 37 de parlamentari de la PNL, UNPR şi independenţi. Aceştia menţionează în expunerea de motive că actualul Cod Penal tolerează fraudarea prin plagiat şi facilitează obţinerea nemeritată de diplome şi titluri, pe baza unor lucrări neoriginale de diplomă, licenţă şi doctorat. 

În plus, actuala legialaţie facilitează plagiatorilor ocuparea de funcţii şi beneficierea de diverse avantaje materiale, după ce participă la diverse concursuri.