Sari la conținut
News Alert

Propunere: pauză de masă obligatorie de circa 60 de minute în instituțiile publice, fără să fie afectat programul

Nutriționiștii spun că este important nu doar ce mâncăm, ci și cum mâncăm. La această ultimă parte este esențială alocarea unui timp suficient pauzei de prânz, dar și mâncatul regulat.

Nu este prima oară când apare o astfel de propunere, spune Marius Bența, realizatorul emisiunii „Vocile Clujului”, de la Digi24. O astfel de inițiativă similară a existat în urmă cu cinci ani, tot de la Cluj, pentru școli și universități.

Proiectul deputatului clujean Aurelia Cristea este deocamdată în stare de intenție, însă ea spune că va colabora cu experți în domeniu și nutriționiști, pentru a fi introdusă o pauză obligatorie mai lungă, de aproximativ o oră, în instituțiile publice, dar fără a fi întrerupt programul cu publicul.

Cel mai probabil, principalii beneficiari sunt profesorii și studenții, pentru că ei au o pauză de 10 minute la două ore, ceea ce înseamnă un timp insuficient.