Protest la sediul Avocatului Poporului

Data publicării:
ACL protest

Membrii PNL şi PDL îi cer lui Victor Ciorbea să conteste la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă a Guvernului care le permite aleşilor locali să-şi schimbe partidul, fără să-şi piardă mandatul. Săptămâna trecută ei au depus şi o solicitare oficială în acest sens.

Îi reamintesc domnului Ciorbea că întreaga sa carieră a fost de partea oamenilor şi nu de partea puterii, cu singura excepţie în care a fost premier o perioadă. trebuie să acţioneze şi în această funcţie de Avocat al Poporului ca un reprezentant al cetăţenilor, şi nu ca un reprezenntat al PSD-ului şi a lui Victor Ponta”, a declarat Ludovic Orban.

Alianţa Creştin Liberală a iniţiat deja şi o acţiune în contencios şi anunţă că va continua pichetul până când Victor Ciorbea va reacţiona.

În timp ce liberalii pichetau sediul Avocatului Poporului, Victor Ciorbea participa la un eveniment în Parlament. Însă după două ore a venit cu o promisiune: „Începând de mâine până la sfârşitul săptămânii şi cel mult începutul săptămânii viitoare veţi primi răspunsurile şi motivarea respectivă. Deci în toate privinţele. E, nu ştiu dacă mă veţi aplauda sau nu când primiţi răspunsurile, dar le veţi primi!”.

Ordonanţa de urgenţă a intrat deja în vigoare de şase zile, iar aleşii locali mai au la dispoziţie încă 39 de zile ca să se hotărască dacă vor să părăsească partidul care i-a susţinut în alegeri.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri