PSD şi ALDE pot face alianţe la alegerile locale

Data publicării:
tariceanu-2

Contează foarte mult atitudinea domnului Tăriceanu din aceste zile. Se pare că are o deschidere sau o redeschidere către noi şi dacă relaţiile vor ajunge exact ca înainte atunci nu vor mai fi nemulţumiri”, declarLiviu Dragnea.

Relaţiile reci s-au dezmorţit după numai câteva săptămâni. PSD şi ALDE îşi unesc forţele la alegerile locale şi împotriva liberalilor care vor scrutin în două tururi. Relaţia cu suişuri şi coborâşuri a început la votul pentru învestirea Guvernului tehnocrat.

Îmi vine sa spun tot felul de răutăţi. Nu-mi rămâne decât să constat că PSD rămâne la putere”, afirma Călin Popescu Tăriceanu, copreședintele ALDE.

Bugetul nou a despărţit şi el prietenii vechi.

Bugetul seamană mai degrabă cu un fel de mâncare, varză cu carne cu varză. E adevărat că poate varză de Bruxelles, dar nu mă încântă acest lucru”, declara Călin Popescu Tăriceanu.

„Ne-am cam săturat de exerciţii de imagine fără substanță și fără fundament. Nu am fost de acord cu aceasta expresie care nu avea ce sa caute discutam de un buget varza pe carne”, răspundea Liviu Dragnea, presedintele PSD.

La începutul lui ianuarie, tonul preşedintelui PSD părea ferm.

„Există o oarecare nemulţumire în grupul senatorial”, spunea Liviu Dragnea.

În Senat, PSD nu are voturile necesare să îl înlocuiască pe Călin Popescu Tăriceanu. În plus, dorinţa PNL de a se modifica legislaţia electorală a readus în discuţie problema majorităţii în Parlament. Liviu Dragnea ar fi discutat de mai multe ori la telefon cu preşedintele Senatului şi,în final, cei doi ar fi căzut de acord să rămână parteneri. Condiţiile negociate nu au fost detaliate însă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri