Sari la conținut

PSD și PNL se pregătesc să scape de „penali”

Membrii PSD care fac parte din Guvern şi din conducerea Camerelor Parlamentului trebuie să demisioneze din funcţii dacă sunt puşi sub urmărire penală. Iar dacă un social-democrat este condamnat în primă instanţă, îşi pierde funcţia politică şi este suspendat din partid. O condamnare definitivă duce la excluderea din PSD. Toate aceste reguli au fost propuse de Victor Ponta şi adoptate de Consiliul Naţional al PSD.

Din momentul adoptării sale de către Consiliul Naţional produce efecte politice, nu juridice, pentru că noi nu suntem instanţă de judecată”, a declarat Victor Ponta.

Membrii PNL care vor fi trimişi în judecată vor fi suspendaţi din funcţiile de conducere. Cei arestaţi preventiv vor fi suspendaţi din calitatea de membru, urmând să fie radiaţi din lista PNL dacă vor fi condamnaţi definitiv.

Cine se va încadra pe ceea ce urmează, dar din momentul în care va fi votat în Consiliul Național, atunci i se va aplica modificarea”, a spus Alina Gorghiu, co-președinte PNL.

Dincolo de voturile din Consiliile Naţionale, în ambele partide modificările devin obligatorii doar cu aprobarea congresului. For de conducere pe care PSD îl convoacă în noiembrie.

Partidele politice nu sunt organizaţii de sfinţi. Sunt numai chestiuni de imagine, încercări de a repara ceea ce se mai poate repara. Este criza de legitimitate a partidelor politice, ca urmare încearcă să se protejeze”, spune analistul politic Cristian Pârvulescu.

Vizaţi de aceste modificări de statut ar putea fi liberalii Corneliu Dobriţoiu, preşedinte al Comisiei de Apărare din Senat, şi Dian Popescu, liderul PNL Gorj.

Sau chiar preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, deşi acesta susţine că nu este judecat pentru fapte de corupţie.

Scopul declarat al acestor reforme este de a oferi alegătorilor o altă clasă politică. Preşedintele Senatului are o altă viziune însă.

„Dar această schimbare, stimaţi colegi, nu se face nici cu zgomot de cătuşe şi nici prin rotirea cadrelor. Parlamentul este independent în raport cu celelalte puteri ale statului, iar parlamentarii votează conform propriilor convingeri”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

O variantă de reformă, potrivit politologilor, ar fi alegerile primare, prin care candidaţii partidelor să fie aleşi prin votul membrilor şi nu prin decizia liderilor.