Sari la conținut
News Alert

PSD trimite ambasadelor încă o scrisoare: Iohannis a fost şi el cercetat

 

„Votul a fost în concordanţă cu legile şi Constituţia României. Majoritatea parlamentară a respins cererea DNA în cazul premierul Victor Ponta, stabilind astfel că nu există motive pentru începerea unei urmăriri penale privind un posibil conflict de interese”, scriu social-democraţii în scrisoarea transmisă diplomaţilor după votul de marţi şi obţinută de Mediafax.

Totodată, în scrisoare se precizează că şi Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, luni, un aviz negativ referitor la cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu 7 voturi "pentru", 18 "împotrivă" şi o abţinere.

„Trebuie notat că în aceste acuzaţii aduse împotriva premierului Victor Ponta nu se menţionează comiterea unor acte de corupţie! Ele sunt similare cu acuzaţiile care i-au fost aduse actualului preşedinte Klaus Iohannis, care a fost cercetat, anul trecut, pentru conflict de interese, în timp ce era candidat la alegerile prezidenţiale şi a fost achitat după ce a câştigat alegerile”, se arată în scrisoare.

PSD mai arată că Direcţia Naţională Anticorupţie nu va fi blocată în a continua investigaţiile, după votul din Camera Deputaţilor.

„DNA nu a fost blocată sau împiedicată să-şi continue investigaţiile. Astăzi, avocatul lui Victor Ponta a prezentat un răspuns referitor la acuzaţiile procurorilor, până acum neavând posibilitatea de a face acest lucru. Premierul Victor Ponta va ataca ordonanţa procurorilor potrivit legii, la nivelul superiorilor ierarhici ai acestora, deoarece dreptul său de a se apăra nu a fost pe deplin respectat”, mai susţin autorii scrisorii.

Citiți și Călin Popescu Tăriceanu: Nu este rolul ambasadorilor să dea sfaturi, lucru pe care l-au şi spus

Documentul face referire şi la reacţiile unor ambasade occidentale de la Bucureşti, subliniind că acestea atrag atenţia nu numai asupra faptului că „politicienii nu trebuie să intervină în sistemul judiciar, lucru pe care şi premierul l-a cerut”, dar şi asupra „respectării întru totul a legislaţiei româneşti şi a principiului unui proces echitabil”, acesta fiind un fragment din comunicatul de marţi al Ambasadei americane.

De asemenea, scrisoarea menţionează şi poziţia ambasadei Marii Britanii, care a evocat, marţi, „necesitatea ca instituţiile sistemului judiciar să poată acţiona cu imparţialitate şi în spiritul unei independenţe depline”, dar şi pe a prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, care, aflat vineri în România, a declarat că nu comentează asupra unor chestiuni ce ţin de politica internă a României.

Citiți și Președintele instanței supreme: Legea nu este egală pentru toţi cetăţenii României

Semnatarii scrisorii precizează că obiectivul este, pe de o parte, de a cere opoziţiei să nu încerce să schimbe majoritatea parlamentară şi Guvernul folosind „un caz judiciar neconcludent” şi, pe de altă parte, de a cere justiţiei „să respecte dreptul premierului Victor Ponta de a se apăra”.

„Avem încredere în statul de drept şi sperăm că ordinea constituţională nu va fi schimbată prin alte mijloace decât acela al votului legitim şi legal. Astăzi, România este o ţară stabilă din punct de vedere politic într-un context regional complex, cu o economie în creştere şi cu perspective foarte bune. Destabilizarea României şi o nouă criză politică ar servi doar Rusiei şi adversarilor României”, se mai afirmă în scrisoare.

Vineri, PSD le-a trimis socialiştilor europeni şi ambasadelor o altă scrisoare, în care preciza că va folosi toate metodele legale pentru a arăta că nu există nicio dovadă care să-l incrimineze pe Ponta în dosarul DNA.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

Citiți și Klaus Iohannis: Să distrugi instituții pentru a salva cariera unei persoane este inacceptabil 

De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut lui Victor Ponta să demisioneze, însă premierul a refuzat.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, luni, cu 18 voturi "împotrivă", 7 "pentru" şi o abţinere, solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale a premierului Victor Ponta şi pentru infracţiunea de conflict de interese. Raportul Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor a fost dezbătut marţi, în şedinţa de plen a Camerei.

Din totalul de 387 de deputaţi, la şedinţa de marţi au fost prezenţi 351, numărul voturilor valabil exprimate fiind acelaşi. Din voturile valabil exprimate, 231 au fost pentru „proiectul de hotărâre privind respingerea cererii de începere a urmăririi penale” a lui Victor Ponta, iar 120 de voturi au fost "împotrivă".

Întrucât s-a întrunit majoritatea simplă, decizia Camerei Deputaţilor a fost de respingere a începerii urmăririi penale pentru şeful Guvernului.