Raluca Prună se confruntă cu a doua moțiune, iar PNL nu merge la vot

Data actualizării: Data publicării:
raluca pruna gov-2.ro

Ministrul justiției se confruntă azi în Parlament cu a doua moţiune simplă, în Camera Deputaţilor. PSD a depus documentul, după ora 14:00 încep dezbaterile, iar apoi este așteptat votul. Raluca Prună și-a anunțat prezența în Parlament, iar deputații liberali, absența de la vot. PNL susține că, dacă ar participa la dezbateri, ar gira un demers al PSD și ALDE împotriva justiției.

raluca pruna gov-3.ro

FOTO: gov.ro

PSD a depus o moţiune simplă la adresa ministrului justiţiei, Raluca Prună. Social-democraţii îi reproşează acesteia declaraţia conform căreia a minţit la CEDO atunci când a afirmat că România dispune de fonduri pentru modernizarea sistemului penitenciar.

Declarația a fost făcută de ministrul justiției săptămâna trecută, în CSM:

„Şi minciuna poate ucide” este a doua moţiune simplă depusă la adresa Ralucăi Prună. Pe 6 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor a respins o moţiune iniţiată de ALDE şi semnată de 53 de deputaţi. Social-democraţii au decis atunci să participe la şendiţă pentru a asigura cvorumul, dar nu au votat.

De ce a apărut moțiunea

Moțiunea este intitulată „Și minciuna poate să ucidă”, aluzie la afirmația președintelui Klaus Iohannis, făcută după incendiul de la Colectiv, când a spus: „Corupția ucide”.

Moțiunea PSD cere demisia ministrului justiției, Raluca Prună, pentru declarațiile făcute de aceasta în plenul CSM.  La 6 octombrie, ministrul justiţiei a declarat că „a mințit la CEDO” în legătură cu situația fondurilor alocate pentru penitenciare.

„Știți cum e, domnule judecător, ca la penitenciare, unde eu m-am dus și am mințit la CEDO — și spun bine mințit la CEDO — că eu am crezut că dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român... Deci, eu am mințit acolo spunând că noi am asigurat buget pentru șapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, ergo aproape un miliard de euro, dar astea erau niște bune intenții, pentru că în realitate în buget noi nu aveam acești bani”, a spus Raluca Prună în plenul CSM.

Luni seară au venit și explicații din partea Ministerului Justiției: „Afirmația a fost făcută în contextul lipsei investițiilor pentru instanțe, nevoia de avea aceste investiții, și necesitatea unei programări bugetare multianuale;

Comparația cu sistemul penitenciar și fondurile alocate acestuia a fost făcută doar pentru a sublinia provocările cu care ne confruntăm în cazul dezvoltării unei infrastructurii la nivelul întregului sistem judiciar;

Propunerea de a construi noi penitenciare a fost vehiculată în decursul discuțiilor tehnice din minister, și în ședințele de dezbatere pe tema acțiunilor pe care le poate pregăti România pentru a evita pronunțarea de către CEDO a unei hotărâri pilot;

În dorința de a evita vehicularea unor cifre nerealiste, care nu pot decât să inducă în eroare pe partenerii de la CEDO, am oprit un memorandum, pregătit pentru ședința de guvern din 19 ianuarie 2016 și care conținea estimări nerealiste;

În schimb, am inclus în acel memorandum (memorandum I) obligația pentru agentul CEDO și instituțiile cu care colaborează (inclusiv MJ) de a prezenta o nouă estimare, realistă și cu un buget asumat (Memorandum II);

Acesta din urmă a fost aprobat de Guvern la 27 aprilie 2016, vizează construcția a două penitenciare până la 2021, precum și preluarea a două locații pentru reamenajare (până în 2023);

România are nevoie de un cadru predictibil de finanțare a investițiilor în sistemul judiciar, în primul rând printr-o programare bugetară multianuală;

E bine ca discutăm public acest lucru, chiar și în context pre-electoral, pentru că e necesar un consens politic de natură să garanteze nivelul necesar de investiții în sistemul judiciar, indiferent cine va fi la guvernare.”

Liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, marţi, că liberalii vor lipsi doar de la votul pentru moţiunea împotriva ministrului Justiţiei şi vor participa la restul sesiunii de vot final, considerând că, deşi Raluca Prună are "neglijenţe în exprimare", PSD foloseşte tema Justiţiei electoral, ceea ce nu poate fi acceptat.

"Nu vom participa la votul final atunci când va fi supusă votului moţiunea pe Justiţie. Pentru restul actelor legislative care sunt pe ordinea de zi care vor apărea la votul final, grupul parlamentar PNL va sta în sală şi va vota", a precizat liberalul.

El a explicat că PNL se opune demersului PSD privind moţiunea pe Justiţie, deoarece social-democraţii şi reprezentanţii ALDE nu au dreptul să vorbească despre acest domeniu, ei fiind recunoscuţi că "îşi bat joc de Justiţie".

"Am recunoscut-o, o recunosc şi o voi recunoaşte că doamna ministru Prună are multe neglijenţe în exprimare, are de multe ori afirmaţii nefericite, dar de aici până la a folosi electoral şi în dauna intereselor poporului român aceste afirmaţii nu pot fi de acord şi nu accept", a spus Nicolăescu.

Liderul PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi dimineaţă, pentru News.ro, că nu va participa la dezbaterea din plenul Camerei Deputaţilor a moţiunii simple la adresa ministrului Justiţiei şi consideră că toţi parlamentarii PNL ar trebui să boicoteze aceste dezbateri, precizând că liberalii nu doresc să gireze un demers de precampanie al majorităţii parlamentare, iar problema penitenciarelor trebuie abordată cu dezbateri constructive, nu cu circ în Parlament.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri