Reacția lui Tăriceanu la dezvăluirile RISE Project

Data publicării:
tariceanu - fbb

Jurnaliştii RISE Project susţin că au intrat în posesia unui document din 2011, realizat de DGIPI, potrivit căreia, în 2005, Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu ar fi alocat fără licitaţie firmei Tel Drum 25,7 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii afectate de inundaţii în judeţul Teleorman. Într-o intervenţie în direct la „Jurnalul de seară”, Călin Popescu Tăriceanu a spus că nu-l cunoştea în 2005 pe Liviu Dragnea.

„Nu știu dacă ştiam la vremea respectivă cine e președintele Consiliului Judeţean la Teleorman. Eu eram în majoritatea politică de la aceea dată, Dragnea era în opoziţie”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

„Au fost inundaţii. Guvernul a alocat bani pentru o parte din lucrările afectate din toată ţara, nu într-un singur judeţ. Iar prim-ministrul nu stă să aloce fonduri pentru un obiectiv pe care-l indică raportul respectiv - un port din Județul Teleorman. Sunt ministerele de linie care se ocupă cu identificarea obiectivelor care trebuie reparate după inundaţii, pot să va dau exemple: Ministerul Educației ne trimitea lista cu şcoli, Ministerul Sănătății - spitale, Trasporturile – drumuri. Acele informații erau colectate la Ministerul Administraţiei şi Internelor care făcea în final sumarul şi propunea alocările de fonduri”, a spus el.

Întrebat dacă era sau nu Tel Drum pe acea listă și dacă firma a câștigat un contract de licitație, Tăriceanu a răspuns: Eu nu contest, nu pot să am certitudinea, pentru că nu există nicio dovadă că acest document e unul veridic”.

La afirmația moderatorului emisiunii, Cosmin Prelipceanu, că șeful poliției din 2011, Liviu Popa, a confirmat autenticitatea raportului, Tăriceanu a spus: „Eu nu-l cunosc și nu știu dacă informațiile pe care acest serviciu de informații, care e pentru protecția Internă a Ministerului de Interne, nu știu ce căi aveau de obținere a acestor informații, dacă și alte note sunt cum e aceasta, atunci vă dați seama că trebuie să planeze un mare semn de întrebare asupra profesionalismului celor care au întocmit această notă”.

Poliția trebuia s-o înainteze dacă aveau informații certe în acestă privință că s-ar fi petrecut ilegalități, trebuia să înainteze notele către procuratură”, a adăugat el.

Nota publicată de Rise Project și atribuită Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă afirmă că Liviu Dragnea este cel care controlează majoritar, prin acţiuni la purtător, firma Tel Drum. Documentul prezentat de Rise Project îl acuză pe şeful PSD că ar fi preluat în mod fraudulos firma Tel Drum, companie care ar fi primit bani din bugetul naţional pentru lucrări în judeţul Teleorman. Mai precis, Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu ar fi alocat fără licitaţie firmei Tel Drum 25,7 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii afectate de inundaţii în judeţul Teleorman.

RISE Project susţine că nota DGIPI arată că lucrările ar fi fost fictive. Fost destinatar al raportului DGIPI, chestorul de poliţie Liviu Popa susţine că documentul este autentic. Liviu Dragnea nu a putut fi contactat pentru o reacţie în acest caz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri