Sari la conținut

Reacții la declarațiile președintelui. Experți: demnitarii nu au voie să deconspire agenți acoperiți

Decanul Academiei Naționale de Informații, Cristian Troncotă, spune că în nicio altă țară nu s-ar întâmpla ca un demnitar să deconspire un ofițer sub acoperire și că președintele probabil că nu știe exact ce înseamnă un ofițer sub acoperire, pentru că dacă Victor Ponta ar fi avut o astfel de calitate, nu ar mai fi avut numele Ponta.

Cristian Troncotă spune că Victor Ponta putea fi cel mult colaborator al SIE și nu a încălcat nicio lege.

Pe de altă parte, Traian Băsescu este acuzat și de fostul director al SIE Cătălin Harnagea că a încălcat legea deconspirând un ofițer sub acoperire, dacă Victor Ponta a avut această calitate. Cătălin Harnagea mai spune că președintele ar trebui chemat la Comisia pentru controlul SIE din Parlament.

Acest lucru nu este posibil, spune însă președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, potrivit căruia președintele are imunitate și nu poate fi chemat și tras la răspundere în fața Parlamentului.

Adversarii politici ai lui Traian Băsescu spun că, și dacă a fost o minciună, președintele tot a greșit, pentru că a folosit o informație care ar putea fi eronată pentru a discredita un adversar politic, dar a discreditat și două instituții, adică serviciile de informații