Sari la conținut

Realizator Antena 3, consilier de stat la premierul Tudose

Jurnalistul Felix Rache, realizatorul pastilei „Deziluzia optică” la postul Antena 3, a fost numit consilier de stat la cabinetul prim-ministrului.

Potrivit paginademedia.ro, Rache va fi consilier pe probleme de comunicare și pe proiectul Centenarului Marii Uniri din 1918.

Înainte de a lucra la postul deținut de famila Voiculescu, jurnalistul a lucrat la Realitatea TV, Evenimentul Zilei și Jurnalul Național.

În 2009, presa a scris că Felix Rache ar fi fost numit consilier al ministrului pentru IMM-uri Constantin Niță ca urmare a gradului de rudenie pe care l-ar fi avut cu Margareta Costea, soacra lui Mircea Geoană. Jurnalistul a negat că ar avea vreo relație de rudenie cu soacra fostului președinte al PSD.

Rache a fost consilier al lui Geoană și director al Asociației pentru Transparență și Libertate de Exprimare (ATLE), asociație care se ocupa și cu sondarea opiniei publice.

În august 2007, într-o postare intitulată „Pompe funebre și sondaje de opinie”, ex-premierul PSD Adrian Năstase scria despre Felix Rache: „Dacă aveți un eveniment important în familie și vreți să vă «trageți» un sondaj de opinie favorabil, apelați la Felix Rache. Prietenii știu de ce”.