Reguli încălcate. PSD promovează politicieni cu probleme penale, PNL primeşte traseişti

Data publicării:
liviu dragnea tribuna psd facebook-1

Traian Băsescu, preşedintele PMP, în 16 februarie: „Nu se întâmplă nimic legat de deţinătorii de doctorate obţinute prin plagiat. Asta îl va compromite pe Cioloş până la urmă. Stai cu plagiatorul Tobă la dreapta ta în şedintele de Guvern”.

Foarte sever cu premierul, liderul PMP nu aplică aceeaşi măsură şi în propriul partid. Liviu Andrei, fostul prefect de Gorj, vrea să devină candidatul formaţiunii pentru primăria din Târgu Jiu. În 2012, Consiliul Naţional de Etică a decis că politicianul a copiat, în teza de doctorat, pasaje dintr-un document oficial.

Liviu Andrei, candidat PMP la Primăria Târgu-Jiu: „Am fost acuzat că am plagiat Instituţia Prefectului. Eu am contestat, iar răspunsul mi-a fost favorabil mie. Preşedintele (Traian Băsescu n.r.) ştie. Nu a existat nicio reacţie”.

Social-democraţii s-au angajat şi ei să nu includă pe listele electorale membrii cu probleme penale.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, declara în 30 octombrie 2015: „Acest cod de conduită are rol de prevenţie, ele vor fi aplicate dacă în continuare unii dintre colegi nu vor înţelege că acest mod de abordare nu e o glumă”.

Senatorul Gabriel Mutu, candidat PSD la Primăria Sectorului 6, este urmărit penal pentru spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Spune însă că ancheta în cazul său este blocată: „De mai bine de un an şi jumătate nimeni nu a făcut bimic. Mai mult de atât, procurorul, care a fost implicat în acest caz, a fost reţinut de DNA pentru implicare, influenţare şi şantaj în acest dosar”. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este condamnat în primă instanţă, iar coordonatorul campaniei electorale a partidului, Marian Neacşu, condamnat definitiv.

Nici în tabăra liberalilor situaţia nu este mai bună.

Vasile Blaga, copreşedintele PNL, spunea în 18 noiembrie 2014: „Nu vom primi traseişti politici ca să facem majorităţi”.

Din noiembrie 2014 şi până acum, PNL a primit în Parlament nouă aleşi care i-au bătut la uşă. Iar liberalii nu exclud nici reprimirea unora dintre primarii care au migrat în 2014 către PSD. Partidele au şi un alt punct în comun: promisiunea că vor ridica orice imunitate şi încălcarea ei. Cel mai recent caz este al deputatului PSD, Cristian Rizea.

De la începutul anului trecut şi până acum, parlamentarii au respins cererile procurorilor în cazul a nouă deputaţi şi senatori.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri