Sari la conținut

RETROSPECTIVE 2014 | Gafele miniştrilor: de la "Fă, Doina", la MTO şi Romulus şi Remus găsiţi de vulpe

Inundaţiile din sudul ţării, din primăvară, i-au lăsat pe oameni fără case, iar pe guvernanţi fără diplomaţie.

„Bună ziua! Sănătate!

Unde-i domnul Pintilie?

Vin, vin, vin.

Ce faci, fă, Doina, aici? Aveai chef de nişte inundaţii?”

Nu doar gafa premierului a făcut istorie, ci şi barca pneumatică în care acesta s-a urcat alături de Liviu Dragnea. A fost mai mult împinsă decât trasă de jandarmi pentru că apa nici nu trecea de genunchi.

Dar vorba ministrului delegat pentru Ape: "Nici inundaţiile nu mai sunt ce-au fost".

Trei luni mai târziu, tot inundaţiile i-au zăpăcit pe guvernanţi, când s-au reunit să pună ţara la cale.

Liviu Dragnea, vicepremier: „Vă rog, domnule ministru, ca în cazul în care în noaptea asta sau mâine apare un efect nedorit la o unitate şcolară, grădiniţă, şcoală sau o altă unitate şcolară care pune sub semnul întrebării sau chiar blochează activitatea şcolară vă rog să ne informaţi imediat ca să putem acţiona să remediem în timp foarte scurt pentru că... dar e de fapt vacanţă? Nu ştiam de ce aţi venit aici la tabere”.

Asta, deşi bilanţul era tragic.

Avem aproximativ, în momentul de faţă, două victime care se pare că au fost înecate, nu sunt alte informaţii că a mai murit cineva”, afirma Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne.

„Apa la români se spune că aduce noroc la un eveniment şi eu sunt convins că va avea... va aduce noroc şi premierului şi Partidului Social Democrat”, spunea Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior.

Nu doar situaţiile limită au scos perle la iveală. Miniştrii au faultat limba română şi fără să fie întrebaţi de vorbă. La acest capitol, campioană absolută este Maria Grapini, fostul ministru delegat pentru IMM-uri. Şi-a umplut pagina de Facebook cu postări pline de greşeli. Iată un exemplu:

"Ninsoarea şi viscolul a adus din păcate dimineţi mai puţin bune la mulţi oameni."

De vină pentru eroare ar fi fost tableta pe care a scris, nu neştiinţa, s-a apărat mereu Maria Grapini. A susţinut chiar că ar fi fost olimpică la limba română. Ultimul ei discurs în calitate de ministru ne face să ne îndoim însă:

„Astăzi este rău pentru ca ieri au fost politice proaste (.. ). Tribunalele comerciale din april vor funcţiona”.

Dar nici titularul de la Educaţie, Remus Pricopie, nu a fost mai blând cu limba maternă. A făcut un dezacord chiar în discursul susţinut în prima zi de şcoală în faţa unor elevi din Capitală: „Intervenţia mea se opreşte aici, aproape se opreşte aici, nu înainte de a vă spune dumneavoastră, copiilor şi părinţilor, că aveţi una dintre cea mai frumoasă şcoală din Bucureşti”.

La câteva ore, ministrul Educaţiei şi-a etalat şi lacunele de la istorie.

Remus Pricopie, ministrul Educaţiei, preluare "Kilometrul 0":

„E.V. În ce oraș s-au născut Romulus și Remus?

R.P. Nu ştiu dacă s-au născut într-un oraş anume, pentru că ei au fost găsiţi de cineva în pădure, într-un cuib, cred că vulpea nu era cetăţean al vreunui...

E.V. Nu era vulpe, era lupoaică.

R.P. Lupoaică, da. Lupoaica nu era un cetăţean...

E.V. Şi era mitul de întemeiere a Romei.

R.P. Iar Roma a venit după”.

Pe premierul Victor Ponta l-au încurcat limba engleză şi economia.

„TB: Avem şi MTO-ul...

VP: Poftiţi?

TB: MTO-ul, avem şi MTO-ul care mai înseamnă vreo şase miliarde. 5-6 miliarde.

VP: O să lucrăm la toate...

TB: Daţi-mi sursele că povestea asta...”.

Iar ministrul Finanţelor s-a împotmolit de repetate ori în cifre, făcând uneori discursurile imposibil de urmărit.

„Să lămurim un lucru: am spus că este o reducere de aproximativ 300 de milioane de lei la evaziunea fiscală, am spus că evaziunea în acest sector se ridică la 70. 20 la sută era producţia oficială cât a crescut, deci nu evaziunea, că sa fie foarte clar nişte cifre. Referitor la producţia oficială, deci producţia oficială este producţia oficială, care include efectele oricăror măsuri. Deci 70 la sută din acest sector este nefiscalizat, este evaziune fiscală, şi am spus că reducerea de evaziune fiscală este de 300 de milioane de lei”, afirma Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor Publice.

2014 a scos la iveală şi problemele de memorie ale politicienilor. Victor Ponta, de exemplu, nu îşi mai aminteşte tot imnul naţional.

„La partidele de fotbal, chiar, ale Naţionalei României, ştiţi că de obicei tot stadionul cânta: deşteaptă-te române, din somnul cel e moarte, în care te adânciră... barbarii tăi tirani”.

Iar Călin Popescu Tăriceanu s-a făcut de râs după ce a confundat noul pod de la Agigea, ce traversează Canalul Dunăre-Marea Neagră, cu vechiul pod, de pe Drumul Naţional 39.

„C.P.T. Este o lucrare extrem de spectaculoasă, o lucrare de artă, de inginerie şi cu o estetică foarte modernă aş spune, sunt lucrări care trebuiesc periodic întreţinute.

R. Este pod nou.

C.P.T. Este un pod relativ, parţial nou.

R. Este nou, domnule Tăriceanu, aţi confundat podurile.

C.P.T. Nu. Este podul hobanat, care a funcţionat şi înainte.

R. Nu, nu, e nou, confundaţi podurile. Nu e cel care merge în Mangalia, e cel care merge în port. Uitaţi-l acolo, ăla e podul de la Agigea.

C.P.T. Eu am mai mers aici în zonă şi...

R. Nu aveaţi cum.

C.P.T. Nu aveam cum?

R: Uitaţi podul