Robert Turcescu, validat vicepreședinte al PMP

Data publicării:
robert turcescu digi 1

 

Traian Băsescu a declarat, în deschiderea reuniunii, că alegerile locale din 5 iunie au reprezentat „o radiografie exactă a partidului".

„Alegerile locale sunt cele care îți arată precis cum stai, spre deosebire de orice alt tip de alegeri, fie că sunt parlamentare pe liste, fie că sunt europarlamentare sau prezidențiale. Ceea ce ne arată rezultatele obținute de fiecare organizație este radiografia fiecărei organizații în parte și, de bună seamă, și o radiografie a conducerii, a capacității organizatorice pe care o avem la momentul actual la nivel național, la nivel local", a spus președintele PMP.

Liderul PMP a anunțat, apoi, că pe ordinea de zi se află următoare chestiuni: completarea Comitetului Executiv al partidului cu trei vicepreședinți, doi numiri de președinți interimari în organizațiile teritoriale, analiza rezultatelor pe fiecare organizație și situația politică actuală.

Participanții la reuniune i-au validat apoi prin vot deschis pe cei trei noi vicepreședinți, reuniunea PMP continuând fără presă în sală.

Surse din interiorul partidului au declarat pentru Agerpres că Robert Turcescu a fost desemnat joi șii președinte interimar al organizației de București a PMP. Funcția de președinte PMP București era deținută de Cristian Petrescu, care a pierdut alegerile pentru Primăria Sectorului 3. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri