Sari la conținut
News Alert

S-au găsit bani pentru pensiile speciale ale aleşilor locali. Parlamentar: "Este un lucru normal"

 

Foto: Agerpres

Vorbim de indemnizații pentru primari, viceprimari, președinţi de CJ și vicepreședinți. Deci sunt excluși consilierii locali și consilierii județeni”, a precizat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Indemnizaţia va fi acordată celor care au avut cel puţin un manda întreg, de 4 ani, în funcţie. Pensia specială a aleşilor locali nu va putea fi cumulată cu cea acordată parlamentarilor. Nu vor beneficia de ea cei condamnaţi pentru fapte de corupţie. Legea ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017.

„Nu este vorba de pensii speciale, este vorba de indemnizații, pe principiul parlamentar. Era descriminatoriu pentru aleșii locali”, susţine Florin Iordache.

Legea care acordă indemnizaţii speciale aleşilor locali care ies la pensie la limită de vârstă va intra în discuţia plenului Camerei Deputaţilor săptămâna viitoare.

„Este un lucru normal, noi nu facem cadouri”, a mai spus vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.

Viitoarele indemnizaţii speciale vor fi plătite de bugetele locale. Legea pensiilor speciale ale aleşilor locali a fost declarată neconstituţională, cu voturile tuturor celor 9 judecători ai Curţii Constituţionale, în ianuarie anul acesta, în urma unei sesizări a Guvernului. Executivul a reclamat că aplicarea legii ar institui privilegii pentru anumiţi aleşi locali. În plus, a argumentat Guvernul, nu există bani în buget pentru plata acestor pensii speciale. Un argument pe care Curtea Constituţională l-a preluat în motivarea deciziei prin care a declarat că actul normativ încalcă prevederile legii fundamentale. Pentru 2016, efortul bugetar era calculat la 469 de milioane de lei.

Citiţi şi:

MOTIVARE. Curtea Constituţională: Nu există bani în buget pentru pensiile aleşilor locali