Sari la conținut
News Alert

Să faci ce spune premierul, nu ce face el. Victor Ponta refuză să respecte legea

Victor Ponta spunea, în 2012, că refuzul premierul de atunci, Emil Boc, de a respecta legea în privinţa alegerilor parţiale este o faptă penală. Gândul.info a descoperit declaraţiile tranşante ale actualului prim-ministru.

„Vom acţiona atât în instanţa civilă pentru ca instaţa să oblige guvernul să organizeze alegeri, să respecte legea, de fapt, cât şi din punct de vedere penal faptul că primul ministru al României, oricum se numeşte el, refuză să respecte o lege a ţării”, spunea Victor Ponta, în anul 2012.

Acum Victor Ponta este în aceeaşi situaţie. Ar trebui organizate alegeri în 14 colegii parlamentare. Cinci Consilii Judeţene au rămas fără preşedinte. În plus, sunt trei municipii dar şi mai multe comune şi oraşe care nu au primar.

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, data limită până la care trebuiau organizate alegeri parţiale a expirat pe 7 mai.

„Sunt aproximativ două milioane de români care nu au reprezentanţi în comunităţile lor pentru că Ponta nu a vrut. După ce a refuzat dreptul de votul pentru diaspora, acum, pentru două milioane de români, a refuzat dreptul de vot”, a acuzat Alina Gorghiu.

Premierul a refuzat constant să dea explicaţii clare privind refuzul de a organiza alegerile parţiale. Ultimul răspuns l-a fost dat chiar în ziua în care expira termenul legal, pe 7 mai.

„Pe noul sistem de vot vom avea, bineînţeles, alegeri în toate judeţele pe noul sistem de vot. Repet, pentru un mandat de patru ani. (Reporter: Deci nu veţi organiza alegeri parţiale?) Dacă instanţa ne va obliga, vom respecta deciziile instanţei”, a spus Victor Ponta.

La Cluj, instanţa a decis deja că Guvernul este obligat să organizeze alegeri pentru preşedintele consiliului judeţean. Hotărârea nu este definitivă, aşa că Victor Ponta nu a luat nicio măsură.