Sari la conținut

Scandal între activiştii de mediu şi parlamentari

Treizeci de parlamentari au făcut un proiect de lege prin care vor ca exploatările de resurse minerale să poată fi făcute şi în inima parcurilor naturale şi ariilor protejate din ţară. Propunerea are deja aviz favorabil de la Consiliul Legislativ şi mai multe comisii parlamentare. Organizaţiile de mediu au contestat iniţiativa, pentru că ar pune în pericol ecosistemele. Activiştii sunt hotărâţi să se adreseze judecătorilor pentru a opri proiectul.

Iniţiativa vine în contextul în care o ordonanţă din 2007 spune că statutul de arie protejată e mai important decât interesele economice. Cu toate acestea, parlamentarii spun că proiectul lor e important. Asta pentru că existau licenţe de dinainte de 2007 care le permiteau celor care le aveau să facă exploatări acolo.

„Licenţele existente nu au putut fi valorificate până la data prezentei iniţiative legislative, după declararea statutului de arie naturală protejată (...) Impactul economic şi social este mare”, se arată în expunerea de motive.

Dacă o astfel de iniţiativă ar deveni realitate, hectare întregi din parcurile naturale ar putea deveni teren de exploatare pentru piatră, cărbune, sare, ape minerale sau alte resurse.

Dacă noi vrem să ne plimbăm printre basculante, dacă noi vrem să vedem betoane turnate prin albiile râurilor, atunci poate că putem fi de acord, dar nu cred că este cazul”, spune Liviu Cioineag, director executiv al Federaţiei Coaliţia Natura.

Dacă am avea o carieră în mijlocul unei arii naturale protejate, poluarea se va extinde pe kilometri şi zeci de kilometri, de jur-împrejur”, spune Mihai Zotta, director tehnic al Fundaţiei Conservation Carpathia.

Federaţia Coaliţia Natura 2000, o reţea a organizaţiilor de mediu, a iniţiat o petiţie prin care încearcă să oprească actul care deschide poarta exploatării de resurse minerale în ariile protejate.

Vom face toate demersurile legale, care stau în putere. Vom da în judecată pe cei care semnează acest document, vom atrage atenţia Ministerului Mediului că nu au dreptul să pună un aviz pozitiv”, spune Liviu Cioineag, director executiv al Federaţiei Coaliţia Natura.

Ca şi români, ce dorim de la statul nostru? Vrem să exploatăm peste tot, orice, oriunde, nu contează ce sacrificăm, sau vrem să fim responsabili faţă de anumite valori, chiar cu nişte pierderi economice?”, spune Tiberiu Chiricheş, directorul Fundaţiei Pro Park Braşov.

Proiectul este afişat pentru consultare, pe site-ul Senatului, până în data de 4 noiembrie 2017.