Scandal românesc exportat la Strasbourg

Data publicării:
parlamentul european steagul romaniei - European Union 2014 - European Parliament

Adina Vălean (PNL) şi Corina Creţu (PSD) au fost alese, marţi, în funcţii de vicepreşedinte al Parlamentului European, Vălean obţinând, din primul tur, 394 de voturi, iar Creţu, din al doilea tur, 406 voturi, relatează Mediafax.

În primul tur al alegerilor din PE pentru cele 14 funcţii de vicepreşedinte au votat 729 de europarlamentari, 717 voturi fiind valabil exprimate. După primul tur, şase dintre candidaţi au obţinut majoritatea necesară, de cel puţin 359 de voturi, şi au fost aleşi în funcţii de vicepreşedinţi, printre aceştia fiind Adina Vălean, cu 394 de voturi.

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a avut, în primul tur, 342 de opţiuni favorabile, neîntrunind în această etapă majoritatea necesară de 359 de voturi.

În al doilea tur, Corina Creţu a obţinut 406 voturi.

Cele 14 funcţii de vicepreşedinte PE au fost vizate de 15 candidaţi.

Cătălin Ivan a anunţat, marţi, înainte de votul pentru vicepreşedinţii Parlamentului European, că delegaţia PSD nu o va vota pe Adina Vălean care candidează din partea PPE pentru un post de vicepreşedinte PE, caracterizând-o drept "o trădătoare":

"În primul rând o susţinem pe Corina Creţu, pentru că ea trebuie să fie vicepreşedinte al Parlamentului European după toată activitatea pe care a depus-o. Suntem bucuroşi că nu mai este Laszlo Tokes (vicepreşedinte al PE - n.r.)", a declarat Cătălin Ivan.

La rândul său, Monica Macovei a precizat că europarlamentarii PPE vor vota cu Adina Vălean. "Toată lumea are înţelegeri. E firesc, eu vă spun că cei din PPE vor vota cu Adina Vălean, potrivit înţelegerii", a precizat Macovei, întrebată dacă există europarlamentari din PPE care ar putea să nu voteze cu Adina Vălean.

PPE a propus şase candidaţi, printre care şi Adina Vălean, pentru cele şase posturi de vicepreşedinte pe care le are, în timp ce socialiștii (S&D) aveau alocate trei posturi, una dintre propuneri fiind Corina Creţu.

Adina Vălean a votat-o pe Corina Crețu

(Adina Vălean)

România este mai bine reprezentată în actualul Parlament, unde va avea doi vicepreşedinţi, faţă de precedentul mandat în care Laszlo Tokes a fost ales vicepreşedinte la propunerea Ungariei, a declarat, marţi, europarlamentarul Corina Creţu, evitând să spună cum va colabora cu Adina Vălean.  

Întrebată cum va colabora cu celălalt vicepreşedinte român al PE, Adina Vălean, care precizase anterior că a votat cu europarlamentarul PSD, Corina Creţu a evitat un răspuns clar, precizând că fiecare răspunde de activitatea sa.

"Acum urmează să se împartă portofoliile în acest birou, fiecare va răspunde de altceva şi va da socoteală pentru felul cum reprezentă România. Bineînţeles că este o mare diferenţă, România este în mod clar mult mai bine reprezentată în structurile de conducere ale PE. Până acum am avut un singur vicepreşedinte, pe domnul Tokes, care, de fapt, a venit pe locurile Ungariei, a fost propus de Ungaria şi susţinut de domnul Traian Băsescu şi de PDL, care acum au ales să o susţină pe doamna Vălean, dar, oricum, pentru România este foarte bine", a afirmat Corina Creţu.

(Corina Crețu)

În mod normal, în urma rezultatului alegerilor, S&D ar fi putut avea cinci posturi, dar a renunţat la două pentru a obţine funcţia de preşedinte al Parlamentului European, pentru jumătate din mandat.

Social-democratul german Martin Schulz a fost reales preşedinte al Parlamentului European (PE) marţi, din primul tur, cu voturile principalelor forţe eurofile. Schulz, preşedintele în exerciţiu al instituţiei, care a fost candidatul socialiştilor la preşedinţia Comisiei Europene (CE) în alegerile europene, a obţinut 409 voturi "pentru" dintre cele 612 exprimate, din totalul de 751, în baza unui acord de coaliţie cu PPE (centru-dreapta) şi liberali.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri