Sari la conținut

Scandalul cumnatului premierului a ajuns și în presa străină: România rămâne unul dintre cele mai corupte state 

„Procurorii români îl investighează pe cumnatul premierului” este titlul materialului Reuters despre dosarul în care este implicat Iulian Herţanu, notează Mediafax. 

Procurorii anticorupţie români au început o investigaţie împotriva cumnatului premierului Victor Ponta, ca parte a unui caz mai amplu de fraudare de fonduri europene. Iulian Herţanu a fost acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi fraudare a fondurilor europene într-un proiect de dezvoltare în judeţul Prahova. Acesta este al doilea caz în care este implicată familia premierului. Anul trecut, procurorii au început o investigaţie într-o presupusă schemă cu restituiri de proprietăţi în care este implicat socrul lui Victor Ponta, Ilie Sârbu, o figură puternică în PSD şi senator din 2004.”, scrie Reuters.

România a aderat la Uniunea Europeană în 2007 dar rămâne unul dintre cele mai corupte state ale alianţei, conform Transparency International, sistemul său judiciar fiind atent monitorizat, adaugă agenţia.

Novinite.com scrie că „o rudă a premierului român a fost reţinută pentru fraudare de fonduri europene”. Conform site-ului, cumnatul premierului şi doi oameni de afaceri au fost reţinuţi pentru suspiciuni de fraudă cu prejudiciu de 7 milioane de lei din fonduri europene. Site-ul menţionează că în dosar sunt cercetaţi şi deputatul Sebastian Ghiță, preşedintele CJ Prahova Mircea Cosma şi deputatul Vlad Cosma.

Subiectul anchetei în cazul cumnatului lui Victor Ponta a mai fost relatat de Euronews şi Channel News Asia.