Schimbarea sistemului de vot din diaspora rămâne o promisiune politică

Data publicării:
PROTEST DIASPORA - momentulzero

Vrem să votăm!” Aceasta a fost cerinţa românilor care în 16 noiembrie nu au apucat să-şi voteze preşedintele: o lege care să le garanteze că îşi pot exercita dreptul fundamental.

Propunerea lui Victor Ponta pentru rezolvarea problemelor votului din diaspora

După mai mult de două luni de la ultimele alegeri, liberalii susţin că vor adoptarea urgentă în Parlament a reglementărilor privind votul prin corespondenţă.

Ioan Oltean, deputat PDL: Nesusţinătorii votului prin corespondenţă ridică problema că este afectat, într-un fel sau altul, este afectat caracterul secret şi direct al votului. Eu cred că putem găsi o modalitate ca aceste caracteristici ale votului universal, ale votului, să nu fie afectate.

Eugen Nicolicea, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, reclamă riscurile la care ar fi supus procesul electoral prin adoptarea unui astfel de sistem de vot.

Eugen Nicolicea, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul: Dacă doi bătrâni, soţ şi soţie, intră împreună în cabina de vot pentru că nu văd bine sau să se sfătuiască, aceasta este infracţiune. Şi atunci punem problema, de ce ar mai fi aceasta infracţiune dacă pot să stea acasă, să se sfătuiască şi cu nepoţii care, eventual, votează în locul lor contra unei beri?

Liderii majorităţii guvernamentale spun că votul prin corespondenţă este necesar, dar nu trebuie adoptat în grabă.

Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților: Trebuie să asigurăm un sistem de vot eficient, dar și securizat pentru fiecare cetățean român. Să funcționeze fără niciun fel de probleme logistice, iar toți românii să își poată exercita liber dreptul fundamental de a vota.

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului: Pentru cei cu o conştiinţă civică politică redusă, a da plicul cu vot pentru o sumă de bani sau pentru un mic şi o bere la o fiestă în străinătate nu cred că e o mare problemă. Deci, trebuie să fim foarte atenţi în legătură cu această chestiune.

Iar ministrul Eugen Nicolicea propune ca şi pentru diaspora să existe liste electorale permanente, la fel cu cele folosite la alegerile din ţară.

Eugen Nicolicea, ministrul pentru Relația cu Parlamentul: Aveam în gând să lucrez la acest sistem, înfiinţarea listelor electorale pentru diaspora, ca să nu mai avem vot dublu, unul în străinătate şi unul acasă, acasă votând, eventual, primarul pentru cei plecaţi la muncă, avându-le toate datele din buletin.

Pe 28 ianuarie partidele parlamentare au fost chemate la Cotroceni, la consultări cu preşedintele Klaus Iohannis. Printre temele de discuţie anunţate se află şi buna organizare a votului în străinătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri