Sari la conținut

Sebastian Ghiță vrea să candideze la șefia PSD în tandem cu Liviu Dragnea. Reacții în PSD

„Am avut discuţii cu mai mulţi colegi şi mulţi dintre noi am considerat că trebuie să închidem aceste discuţii pe care le-am văzut la dnii Hrebenciuc şi Șova. Nu sunt îndreptăţit să vorbesc în numele dlui Ponta, de aceea şi evit să mă folosesc de numele dânsului. Decizia am luat-o eu discutând cu dl. Dragnea. Nu vrem să ne folosim de numele dlui Ponta în această chestiune. Dl. Ponta e candidatul partidului şi o să câştige funcţia de preşedinte al României. În aceste condiţii dl. Dragnea şi cu mine, care am muncit şi ne-am zbătut atât de tare... este normal să ne exprimăm opţiunea de a candida”, a declarat pentru Digi24 deputatul PSD Sebastian Ghiță.

Doi prieteni și-un dușman, suspendați din PSD
În culisele şedinţei PSD. Victor Ponta, către colegii de partid: Eu mă feresc să fac greşeli şi apar problemele acestea

Deputatul Sebastian Ghiţă a evitat să spună dacă demersul lui are susţinerea lui Victor Ponta, însă este greu de crezut că premierul nu știe, în condițiile în care este cunoscută relația apropiată între cei doi.

Deocamdată, presa nu a putut avea nicio reacţie din partea preşedintelui în funcţie al PSD, Victor Ponta, care marți le reamintea colegilor din partid că nu au voie să discute despre şefia PSD până nu se termină alegerile prezidenţiale. Pentru asta au fost sancţionaţi şi Dan Şova, şi Sebastian Ghiţă în şedinţa convocată de urgenţă ieri după-amiază.

Victor Ponta avea programată prezența la două dintre organizaţiile PSD din Bucureşti, miercuri după-amiază, dar și-a anulat participarea cu doar câteva ore înainte, după ce Sebastian Ghiţă şi-a lansat ideea public.  

Liviu Dragnea a confirmat discuțiile cu Sebastian Ghiță.

L. Dragnea: PSD nu va rămâne la mâna niciunui combinator. Dacă voi candida, voi face echipă cu S. Ghiţă

„Am transmis un mesaj foartre clar și ferm membrilor PSD – să îi asigur că după ce Victor Ponta iese președinte, partidul nostru nu va rămâne la mâna niciunui combinator. Președintele partidului, după ce Victor Ponta ajunge președinte, va fi ales de Congres, prin votul membrilor, nu va fi rezultatul unei combinații care se fac în locuri obscure. (...) Dacă mă voi hotărî să candidez, voi face echipă cu Sebi Ghiță”, a spus Liviu Dragnea.

Reacții în PSD

Liderii PSD au reacţionat imediat la anunţul celor doi. Vicepreşedintele partidului, Marian Oprişan, spune că doar Congresul stabileşte cine va fi preşedintele PSD.

„Cine iese preşedintele PSD nu poate stabili decât Congresul partidului, Congres la care participă reprezentanţii miilor de membri ai PSD care în acest moment muncesc cinstit şi sunt dăruiţi câştigării alegerilor prezidenţiale de către Victor Ponta, fiind în acest moment singurul lucru care mă interesează”, a declarat Marian Oprișan, citat de Mediafax.

Marian Oprișan a mai spus că, potrivit statutului PSD, orice persoană care deţine calitatea de membru al partidului are dreptul de a fi ales într-o funcție de conducere a acestei formațiuni.

Au venit reacții și de la organizația de partid din Neamț, ai cărei lideri au spus că trebuie respectat statutul și regulamentul. Interesante sunt însă reacțiile din Mureș și Dolj, care au spus clar că se împotrivesc tandemului Dragnea-Ghiță. În Dolj, se consideră că influent este vicepreședintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, al cărui nume este vehiculat, la rândul său, pentru șefia PSD.