Secretarul general al PNL, despre acuzațiile PSD la adresa lui Cătălin Predoiu: Ne-a spus să stăm liniștiți

Data publicării:
PREDOIU

Secretarul general al PNL consideră că prim-vicepreședintele partidului, Cătălin Predoiu, nu este afectat de scandalul în care este implicat George Scutaru. Cătălin Predoiu a candidat în 2008 la Buzău, iar PSD îl acuză că s-a folosit de banii pe care i-ar fi primit ca mită fostul consilier prezidențial George Scutaru.

Am discutat cu domnul Predoiu imediat ce au apărut aceste informații și l-am întrebat mai mulți dintre noi. Ne-a spus la toți același lucru, că nu are niciun fel de probleme, să fim liniștiți”, a spus Marian Petrache, în emisiunea Km0, de la Digi24.

Eu nu pot și nici nu vreau să fiu ipocrit. Cred că există această suspiciune pe toți cei care au făcut politică în această perioadă și, mai ales, au făcut politică la nivel înalt. Dar în același timp nu putem să generalizăm că toți oamenii politici din această perioadă au făcut aceste greșeli. Motiv pentru care eu cred în oameni, cred că fiecare trebuie să-și ducă crucea lui și ar fi onest din partea oricăruia dintre noi, dacă știe că are o problemă – așa cum cred că a făcut George (Scutaru – n.r.) – să facă un pas înapoi de dragul echipei. Pentru că un partid înseamnă o echipă și e păcat ca un om să murdărească echipa”, a adăugat el.

George Scutaru este urmărit penal pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani.

Citiți și
Gabriela Firea îi solicită din nou lui Cătălin Predoiu să se retragă din toate funcțiile politice
Cătălin Predoiu reacționează după ce PSD i-a cerut să demisioneze: Resping solicitarea obraznică a lui Victor Ponta

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri