Sari la conținut

Ședință tensionată la PSD Iași. Mihai Chirica rămâne în funcție

Şedinţă tensionată, aseară, la organizaţia PSD din Iaşi. Mai mulţi membri social-democraţi i-au cerut explicaţii primarului Mihai Chirica pentru declaraţiile din ultimele zile referitoare la Ordonanţa de Urgenţă 13 şi protestele din ţară.

O şedinţă dificilă n-aş putea să o numesc, dar plină de încărcătură emoţională. Desigur cred că eram peste o sută, a fost Comitet executiv județean. Sunt convins că mai sunt şi alte puncte de vedere şi e şi normal să fie aşa, să gândească fiecare în direcţia care crede că i se potriveşte, dar frontul, fondul general este de susţinere a mea în fruntea organizaţiei, a guvernării Grindeanu în programul de guvernare. Ordonanţa 14 este un act normativ care, dacă nu îşi creează efect, pentru noi ca Partid Social Democrat va fi o lovitură letală, chiar aşa am zis, şi va trebui să fim foarte atenţi asupra acestui lucru”, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiul Iaşi.

În ultima vreme, de când a avut pozițiie publice diferite de cele ale partidului, s-a zvonit că vicepreședintele PSD va fi exclus din partid. Întrebat recent dacă Mihai Chirica ar trebui exclus din partid, Liviu Dragnea a spus că aceasta este o decizie pe care trebuie să o ia filiala PSD din Iași.