Șeful Senatului despre ONG-uri: „Nu au legitimitate”

Data actualizării: Data publicării:
170614_CONFERINTA_DRAGNEA_TARICEANU_03_INQUAM_Photos_George_Calin

Cu ocazia atacului dur lansat la adresa președintelui Klaus Iohannis, Călin Popescu Tăriceanu s-a referit și la cele 21 de organizații neguvernamentale și grupuri de inițiativă care au fost primite la Palatul Cotroceni și i-au solicitat șefului statului să se adreseze Comisiei de la Veneția și să înființeze, de urgență, o comisie pentru redactarea unui Cod electoral.

170614_CONFERINTA_DRAGNEA_TARICEANU_03_INQUAM_Photos_George_Calin
Sursă foto: INQUAM PHOTOS / George Călin

Potrivit lui Tăriceanu, președintele Klaus Iohannis ar încerca „să răstoarne” actuala majoritate parlamentară, iar discuțiile cu reprezentanții societății civile ar face parte din „mijloacele” de care uzează șeful statului.

Asociații neguvernamentale, printre care unele, probabil, au un singur membru sau doi membri, sunt neînregistrate, sunt nereprezentative. Și, în final, într-un sistem democratic reprezentativ, trebuie să mai aibă încă ceva, legitimitate. Și nu au legitimitate ca să vorbească în numele cetățenilor, în numele poporului, pentru că sistemul pe care noi îl avem, de democrație parlamentară, presupune voturi exprimate direct de cetățeni pentru cei care îi reprezintă în Parlament”, a declarat, joi, președintele Senatului.

Miercuri, la Palatul Cotroceni, consilierii lui Klaus Iohannis au primit o delegație a 21 de grupuri de inițiativă și organizații neguvernamentale, discuțiile vizând „recentele demersuri legislative cu impact asupra independenței justiției și a luptei anticorupție, tendințele actuale din jurisprudența Curții Constituționale a României și continuarea reformei electorale în sensul liberalizării competiției politice și transparentizării finanțării partidelor politice”.

Reprezentanții organizațiilor au cerut, public, președintelui Klaus Iohannis „acțiuni și exprimarea imediată a unei poziții categorice privind pericolul grav și iminent pe care inițiativele actualei majorități guvernamentale îl reprezintă la adresa independenței justiției și luptei anticorupție”.

ONG-urile au cerut șefului statului și să sesizeze Comisia de la Veneția cu privire la la mai multe decizii recente ale Curții Constituționale: Decizia nr. 396/06.06.2017, prin care CCR impune Parlamentului să legifereze un prag valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu; Hotărârea CCR 1/22.06.2017 privind regulile de redactare a opiniei separate sau concurente; Decizia nr. 277/21.07.2017, care stabilește un drept exclusiv al CCR de a se pronunța direct asupra hotărârilor judecătorești supuse revizuirii în condițiile art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă.

În opinia reprezentanților organizațiilor neguvernamentale, acestea ar fi fie nelegale și netemeinice sau contrare textului constituțional, fie rezultatul arogării de către CCR a calității de legiuitor pozitiv, prin subminarea atribuțiilor altor puteri din stat.

În ceea ce privește comisia prezidențiale ce ar trebui înființată pentru redactarea unui Cod electoral, ONG-urile susțin: revenirea la două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor; eliminarea pragului electoral la alegerile locale pentru o cât mai bună reprezentare a comunităților locale; scăderea numărului de semnături necesare partidelor și independenților care doresc să candideze (la orice tip de alegeri); introducerea votului electronic la distanță pentru toate tipurile de alegeri, începând cu alegerile pentru Parlamentul European din 2019; legalizarea crowdfunding-ului pentru finanțarea campaniilor electorale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri