Şeful SRI demisionează după alegeri

Data publicării:
george maior digi

Este în sarcina noului preşedinte să decidă dacă voi rămâne sau nu în funcţie, a spus şeful SRI. El a precizat că îşi va prezenta demisia noului preşedinte, pentru ca acesta să decidă asupra funcţiei sale. 

„Nu mi s-a propus niciodată şi nu am discutat cu nimeni ideea de prim-ministru, ba dimpotrivă, eu cred că un lucru normal, într-un stat democratic, este acela ca viitorul preşedinte să decidă în ceea ce priveşte serviciile de informaţii. Din punctul meu de vedere, voi merge către acest nou preşedinte, îmi voi prezenta demisia şi rămâne la latitudinea lui să aprecieze dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu a fost potrivită şi trebuie să continue sau să ia altă decizie. Nu am nicio problemă din acest punct de vedere”, a declarat George Maior.

„George Maior alege o variantă onorabilă şi se va ţine de cuvânt”, a spus la Digi24 deputatul Cezar Preda.

George Maior este şef al SRI din octombrie 2006, când a fost numit în funcţie de Traian Băsescu.

În 3 octombrie 2006 comisia parlamentară de control al activităţii SRI a avizat favorabil cu 7 voturi "pentru" şi 2 "împotrivă" propunerea şefului statului ca senatorul PSD George Maior să ocupe funcţia de director al SRI.

În ziua următoare, în faţa plenului Parlamentului, Maior a obţinut 285 de voturi "pentru" şi 123 "împotrivă" pentru numirea la şefia SRI.

Cu doi ani înainte de numire fusese senator PSD de Alba şi preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri