Sari la conținut

Senator USR: Pentru ministrul Muncii, indemnizaţiile pentru creşterea copilului sunt un favor

Senatoarea USR Florina Presadă a acuzat-o miercuri pe Lia Olguţa Vasilecu de faptul că nu înţelege problema familiilor din România atunci când vorbeşte despre indemnizaţiile de creştere a copilului ca despre un favor pe care îl face statul. USR a anunţat că, în colaborare cu PNL, va depune, săptămâna viitoare, o moţiune simplă împotriva ministrului Muncii.

„Doamna ministru Olguţa Vasilescu (...) ne-a explicat că indemnizaţiile pentru creşterea copilului sunt, de fapt, un favor pe care doamna ministru îl face mamelor din România şi că acestea ar fi putut să nu fie. Prin urmare, iată, din mărinimie, doamna ministru a ales să plafoneze această indemnizaţie într-un anumit cuantum, păstrând acest favor pentru mamele din România .Credem că doamna ministru nu înţelege de fapt problema familiilor din ţară. Nu plafonând aceste indemnizaţii le ajutăm”, a declarat Florina Presadă într-o conferinţă de presă la Parlament.

Senatoarea USR a explicat că exemplul altor state din Uniunea Europeană, invocat de Olguţa Vasilescu, care nu acordă părinţilor indemnizaţii pentru creşterea copilului nu stă în picioare.

„Ce uită să precizeze doamna ministru este că în aceste ţări avem o serie de alte măsuri care încurajează familiile să crească copii: sunt servicii publice, sunt grădiniţe şi creşe, există acces la servicii medicale”, a arătat ea.

Ea a criticat şi decizia Ministerului Muncii de desfiinţare a locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi din unităţile protejate şi a spus că Olguţa Vasilescu ”merită” o moţiune simplă.

„Colaborăm cu PNL, aşa cum am colaborat şi pe cea privind Justiţia, colaborăm şi la cea pe muncă. Anticipez că săptămâna viitoare, în cel mai scurt timp în momentul în care vom avea şi textul finalizat text care se află deja într-un prim draft”, a spus, la rândul său, purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna.