Prezența întărită la Marea Neagră s-ar putea să nu fie sub steag NATO

Data actualizării: Data publicării:
marea neagra

România speră în continuare într-o prezenţă întărită a NATO la Marea Neagră, în ciuda refuzului Bulgariei şi Turciei. O decizie în acest sens se va lua săptămâna viitoare la Bruxelles. Şeful armatei, generalul Nicolae Ciucă, spune că se discută mai întâi despre înfiinţarea unui centru de comandă care să coordoneze exerciţiile militare din Marea Neagră. În acelaşi timp, unul dintre cei mai importanţi comandanţi ai NATO, generalul Denis Mercier, este de părere că o prezenţă navală întărită ar putea să nu fie sub steag NATO.

La summitul NATO de la Varşovia, şefii de stat şi de guvern au lăsat pe seama experţilor militari decizia de a întări prezenţa militară la Marea Neagră. Şeful armatei române susţine că discuţiile tehnice nu s-au încheiat.

În acest moment există discuţii la nivel de experţi pentru a se găsi formula tehnică prin care să existe constituirea acelui element de comandă şi control în măsură să planifice şi să coordoneze prezenţa şi pregătirea tuturor mijloacelor maritime, navale în bazinul Mării Negre”, afirmă Nicolae Ciuca, şeful armatei române.

Sunt în continuare aprinse negocierile pe marginea acestui subiect. Comandanţii NATO ar agrea mai degrabă ideea unei prezenţe navale naţionale. Adică, mai multe exerciţii la care să participe flotele României, Bulgariei şi Turciei.

Trebuie să încurajăm naţiunile să aibă o prezenţă mai robustă în Marea Neagră. Ar putea fi sub steagul naţional, nu sub steag NATO, dar să contribuie, e un concept pe care vrem să-l promovăm, cu imaginea maritimă de ansamblu şi să comunice nivelul de echipare. Apoi, trebuie să fie gata pentru integrare în sistemul NATO, dacă este necesar. Dacă facem aşa, e mai puţin agresiv”, declară Denis Mercier, comandantul suprem al NATO pentru Transformare.

La întâlnirea miniştrilor Apărării din NATO care avea avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles se va discuta şi despre securitatea spaţiului aerian în zona Mării Negre.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri