SONDAJ IRES. Vor fi alegeri anticipate în acest an? Ce spune sociologul Vasile Dâncu

Data publicării:
VASILE DANCU - IAN 2015

 (Urmăriţi comentariul INTEGRAL al sociologului Vasile Dâncu din emisiunea „Jurnalul de Seară”)

Fostul PNL și PDL se vor lupta pentru poziții de putere în teritoriu, odată cu crearea marelui partid. Orice partid sau organizație politică, pentru a multiplica fotoliile, este tentată să meargă înspre guvern, înspre administrație, ca să resoarbă tensiunea internă pentru posturi politice translatând-o către administrație. În aceste condiții, e firesc să existe asupra lui Klaus Iohnannis și Victor Ponta presiunea unor alegeri anticipate, a arătat Vasile Dâncu.

„Amândoi trebuie să se apere, evident. Klaus Iohannis, dacă rezistă presiunii politice din spate, probabil va câştiga imagine, pentru că va reuşi să îşi consolideze brandul de președinte care nu e aservit politic, care are un proiect oarecum independent”, a declarat Vasile Dâncu la Digi24. „Dar s-ar putea ca şi Iohannis să vrea să îşi multiplice puterea, pierzând din imaginea faţă de public, având şi un guvern care ar putea să îi facă programul. Nu e foarte uşor asta. Guvernul Ponta are în Parlament o forță puternică politică”, a arătat Vasile Dâncu.

„Restul sunt mituri politice, după care orice spune Iohannis se poate realiza. Nu se poate realiza chiar şi în Parlament, pentru că în Parlament există o altă ordine politică decât cea din societatea civilă”, a adăugat sociologul.

El a arătat că sondajul IRES este un sondaj despre percepţii publice. Iar în percepţiile publice se amestecă aşteptările, dorinţele, speranţele, emoţiile colective.

Vasile Dâncu a subliniat că este pentru prima dată după 1997 când se întâmplă să prevaleze o stare de optimism în rândul populției, în condițiile în care o proporție copleșitoare crede că anul acesta va fi mai bun. „E o stare de graţie pe care o trăiesc românii acum. Din păcate, trebuie să recunoaştem că e o stare care ţine de autosugestie, de emoţie, de un anumit moment. Acest moment nu e fals, dar se bazează pe propriile trăiri”, a arătat Vasile Dâncu.

„Dacă Iohannis și Ponta și ceilalţi oameni din administrație vor reuşi să construiască ceva pe acest val de emoţie, se poate transforma într-un capital polic şi social-emoţional care să relanseze România. (...)Totul e ca maşina politicii să valorifice acest combustibil”, spune sociologul.

El favorizează mai degrabă ideea unei conlucrări între Președinție și Guvern. „Încă nu şi-a definit şantierele de lucru președintele. Să sperăm că acestea nu le va defini numai, ci le va defini în conjuncţie cu Guvernul, cu Parlamentul, cu societatea civilă şi cu propriul proiect”, a spus Vasile Dâncu.

El a comentat și gestul președintelui de a invita, săptămâna viitoare, partidele la consultări. „Nu cred că vom avea nişte comunicate care vor veni cu soluţii, cu hotărâri. Cred că în acest moment Iohannis caută să scaneze mediul politic, cu proiecte, aspiraţii, vise politice, blocaje politice şi cred că va fi o consultare care va arăta mai degrabă o stare descriptivă a socialului, nu una prospectivă. Deci nu cred că vom avea mari schimbări după asta. Cred că Iohannis va comunica în stilul sec că a luat act de dorinţele partidelor politice şi că îşi continuă proiectul domniei sale, acela al unei Românii normale. E prea devreme pentru a se lua decizii esenţiale în acest moment”, a conchis sociologul.

SONDAJUL IRES

Românii rămân optimişti în ceea ce priveşte direcţia către care se îndreaptă ţara, după cum arată sondajul IRES. E drept, s-a mai dus din entuziasmul fără precedent de după alegerile prezidenţiale. Studiul IRES arată că jumătate dintre cetățeni consideră că România merge în direcția cea bună, 36% spun că este greșită, iar 12 procente nu pot aprecia încotro se îndreaptă lucrurile.

Într-un sondaj realizat imediat după al doilea tur al prezidenţialelor, 58% dintre români spuneau că ţara merge într-o direcţie bună şi 27% susţineau contrariul. Proporția acelora care nu ştiau ce să creadă e relativ acelaşi: 13 la sută.

Studiul IRES de acum mai relevă că 43% dintre cei chestionaţi cred că în 2015 vor avea loc alegeri parlamentare anticipate, în timp ce 42% nu văd posibilă varianta.

Românii anticipează că între preşedinte şi premier va exista o colaborare bună în acest an. 61% dintre respondenţi spun că nu vor mai fi conflicte între palatele Cotroceni şi Victoria. Aproape 30% nu sunt însă la fel de optimişti.

Un aspect care ţine tot de scena politică este legat de viitorul principalului partid parlamentar, PSD, care a pierdut alegerile prezidenţiale. 46% dintre cei chestionaţi cred că, în 2015, social-democraţii se vor reforma, în timp ce 33% cred contrariul.

Potrivit anchetei sociologice, 68% dintre respondenţi anticipează că, în acest an, în România va avea creștere economică, iar 27 de procente spun că aceasta nu va veni.

Aproape jumătate dintre cei intervievaţi cred că nivelul lor de trai va crește în acest an, iar 33% sunt de părere că va rămâne la fel. 17% sunt pesimişti la acest capitol.

43% dintre cei chestionaţi cred că vor câştiga mai bine în noul an, iar 39% sunt convinş că vor avea aceleaşi venituri ca în 2014.

Românii se arată optimişti în privinţa investiţiilor străine. Aproape 70% cred că vor creşte. 14 % spun că vor rămâne la acelaşi nivel ca anul trecut.

Opiniile românilor sunt aproape egal împărţite în chestiunea intrării în spaţiul Schengen. 44% cred că acest lucru se va întâmpla, în timp ce 43% se arată neîncrezători în acest proces.

În ceea ce privește posibilitatea ridicării vizelor pentru Statele Unite, peste jumătate dintre cei intervievați, adică 54%, se declară pesimiști. 29% spun că vizele vor fi ridicate.

Sondajul IRES a fost realizat telefonic, în perioada 19-20 decembrie 2014, pe un eşantion de 1.131 de persoane, iar marja de eroare este de plus-minus 2,9%.

Direcţia României în 2015

Bună - 50%

Greşită - 36%

Nu ştiu - 12%

Direcţia României în 2014

Bună - 58%

Greşită - 27%

Nu ştiu - 13%

Alegeri parlamentare anticipate în 2015

Da - 43%

Nu - 42%

Nu ştiu - 14%

Colaborarea preşedinte-premier

Va fi bună - 61%

Nu va fi bună - 29%

Nu ştiu - 8%

Se va reforma în PSD în 2015?

Da - 46%

Nu - 33%

Nu ştiu - 19%

Creştere economică în 2015

Da - 68%

Nu - 27%

Nu ştiu - 4%

Nivelul de trai în 2015

Creşte - 49%

Stagnează - 33%

Scade - 17%

Veniturile în 2015

Cresc - 43%

Stagnează - 39%

Scad - 12%

Investiţiile străine în 2015

Cresc - 67%

Stagnează - 14%

Scad - 11%

Intrarea în Schenghen în 2015

Da - 44%

Nu - 43%

Nu ştiu - 12%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri