Sari la conținut

SONDAJ. Românii ar prefera un premier tehnocrat dacă Victor Ponta va fi ales președinte

Aproape 35% dintre români cred că, în cazul în care Victor Ponta câştiga alegerile prezidenţiale premier ar trebui să fie un tehnocrat.

Potrivit sondajului realizat de INSCOP, la comanda cotidianului Adevărul, 26 % dintre cei chestionaţi ar prefera un şeful al Guvernului provenit din structurile PSD, iar 21% ar vrea un premier din partea opoziţiei.

Dacă se ajunge în această situaţie, în topul preferinţelor românilor pentru funcţia de prim ministru se află Mugur Isărescu. 43% dintre respondenţi au afirmat că au o părere bună despre actualul guvernator BNR. Pe locul al doilea se află senatorul PSD Mircea Geoană, urmat de şeful SRI, George Maior.

Dacă alegerile ar fi câştigate de Klaus Iohannis, românii l-ar prefera pe Victor Ponta ca premier. Dar 26% spun, şi în această situaţie, că ar fi nevoie de un prim-ministru tehnocrat, iar aproape 18% ar înclina spre Cătălin Predoiu pentru această funcţie.

Viitorul premier, cu Victor Ponta preşedinte:

Un tehnocrat: 34,7 %

Un membru PSD: 26,4 %

Un membru al opoziţiei: 21,3 %

Nu ştiu: 17,7 %

Sursa: sondaj INSCOP

Viitorul premier, cu Victor Ponta preşedinte:

Mugur Isărescu: 43,1 %

Mircea Geoană: 18,8 %

George Maior: 17,5 %

Mihai Tănăsesu: 10,9 %

Sursa: sondaj INSCOP

Viitorul premier, cu Klaus Iohannis preşedinte:

Victor Ponta: 30,9 %

Un premier tehnocrat: 26,1%

Cătălin Predoiu: 19,7%

Nu ştiu: 23,3%

Sursa: sondaj INSCOP