Sari la conținut
News Alert

Sorin Cîmpeanu, prim-ministru interimar. Klaus Iohannis va consulta societatea civilă pentru desemnarea noului premier

Actualizare 13:30. Declarațiile premierului interimar, Sorin Cîmpeanu:

Apreciez încrderea deosebită, încredere ce mă onorează, dar există o responsabilitate foarte mare, chiar dacă mandatul este limitat în timp de către prevederile Constituției. Guvernul va avea responsabilitatea gestionării tuturor problemelor curent, fără a avea posibilitatea emiterii unor ordonanțe de urgență sau a unor proiecte de lege. Asta nu înseamnă că nu vom acorda toată atenția întocmirii legii bugetului, din punct de vedere tehnic.

Am discutat cu liderii partidelor politice și îmi doresc sprijinul lor pentru a putea duce la bun sfârșit această misiune dificilă, asigurându-i de disponibilitatea de dialog.

România este și trebuie să rămână un factor de stabilitate. Mesajul către mediul economic este concentrarea către asigurarea unui echilibru cât mai pronunțat astfel încât să nu generăm pierderi de încredere.

Îmi exprim speranța că se va găsi o soluție de stabilitate cât mai curând.

Asigur presa de maximă comunicare. Astăzi voi convoca o întâlnire informală cu toți membrii guvernului.”


Actualizare 13:25. Decretul de numire în funcția de premier interimar a lui Sorin Cîmpeanu a fost publicat joi în Monitorul Oficial. Potrivit decretului semnat de președintele Klaus Iohannis, Cîmpeanu va îndeplini atribuțiile de premier până la formarea unui nou guvern. De asemenea, decretul prin care se ia act de demisia lui Victor Ponta din funcția de prim-ministru a fost publicat în Monitorul Oficial.


Am acceptat demisia prim-ministrului Ponta. Am decis astăzi să numesc în poziția de prim-ministru interimar pe domnul Sorin Cîmpeanu. Am semnat înainte de conferința de presă ambele decrete”, a anunțat Klaus Iohannis.

Am urmărit aseară cu mare atenția manifestațiile de stradă. Sunt foarte mulțumit că au fost manifestații fără violențe, fără exagerări și am un mesaj important pentru toți cei care au fost și aseară și alaltăieri în stradă: v-am văzut, v-am auzit, voi ține de cont de solicitările voastre. Am decis ca în continuarea consultărilor cu partidele politice pe care le-am planificat pentru astăzi și pentru mâine să consult în premieră un nou actor: societatea civilă. Voi convoca pentru vineri după-amiază un grup care reprezintă societatea civilă cât și ceea ce se numește strada. Este important pentru mine și doresc să le cunosc părerile și opțiunile”, a mai spus Klaus Iohannis.

Sorin Cîmpeanu este ministru al Educației. El va face declarații de presă la ora 13:00.

C.T. Popescu: Ministrul Educației, o propunere soft, care nu dă semnale de îngrijorare în societate

CINE ESTE SORIN CÎMPEANU

Sorin Mihai Cîmpeanu s-a născut la 18 aprilie 1968. A absolvit Colegiul Național ''Sf. Sava'' din București, în 1986, apoi Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV) (1986-1991). În anul 2000 și-a susținut doctoratul în cadrul aceleiași facultăți.

A lucrat ca inginer proiectant la Institutul de Studii și Proiectări pentru Îmbunătățiri Funciare (ISPIF) (1991-1992); coordonator al Centrului Experimental Periș-Ilfov, din cadrul USAMV București (1992-1999); expert coordonator la Ministerul Educației și Cercetării — Centrul Național pentru Programul european Leonardo da Vinci (2000-2003); expert coordonator la Ministerul Educației și Cercetării — Agenția Națională pentru parteneriatul universităților cu mediul economico-social (APART) (2003-2004); director la Irrifrance Roumanie (2005-2008). Din 2003 este vicepreședinte al Centrului de Excelență în Cercetare BIOTEHNOL.

Și-a început cariera universitară în 1992, parcurgând toate treptele: preparator (1992-1995); asistent universitar (1995-1997); șef lucrări (1997-2001); conferențiar (2001-2006); profesor (din 2006). Este conducător de doctorat din 2006.

A fost prodecan al Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, USAMV (2004-2008); director al Departamentului FR din cadrul Facultății de Îmbunătățiri Funciare, USAMV (2008-2012) și decan al Facultății de Îmbunătățiri Funciare, USAMV (2008-2012). În prezent, este rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (din martie 2012).

De asemenea, este vicepreședinte al Comitetului Național Român pentru Programul Hidrologic Internațional (CIHR) (din 2012); membru corespondent al Academiei de Științe Tehnice din România (din 2012); membru corespondent al Academiei de Științe Agricole și Silvice ''Gheorghe Ionescu Șișești'' (din 2012); Secretar General al Consiliului Național de Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) (din 2012); președinte al Consiliul Național al Rectorilor din România (din iulie 2013).

Este autorul a peste 80 de articole științifice și a peste 10 cărți de specialitate sau manuale universitare. A fost distins cu Premiul național ''In Hoc Signo Vinces'', acordat pentru întreaga activitate de cercetare, în anul 2002, de către Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior și cu Medalia ''Meritul pentru Învățământ'', acordată în anul 2004, de către Președinția României.

Este membru a numeroase asociații și organizații profesionale, printre care Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare (ANIF) — Membru în Consiliul de Administrație în perioada 2008-2011; Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR); Fundația pentru Dezvoltare Rurală din România (FDR); Societatea Națională pentru Știința Solului (SNSS); Asociația Națională a Managerilor Universitari (AMU); Comitetul Național pentru combaterea secetei, deșertificării și degradării terenurilor; Centrul de Excelență în Cercetare în Inginerie Rurală și Protecția Mediului (CEXIRPM); Centrul de Excelență în Cercetare în domeniul Biotehnologiilor (BIOTEHNOL).

Este Profesor asociat la Institutul Superior de Agricultură Lille — Franța, din 2003; coordonator lucrări de diplomă și de disertație, elaborate de către absolvenți ai USAMVB, ASE și ESNA — Toulouse, Franța; membru în comitetul științific al revistei Agricultura — agricultural practice and science journal — Cluj Napoca; expert evaluator programe naționale de cercetare: CEEX / RELANSIN / MENER / BIOTECH / CNCSIS/PNCDI; președinte al Comisiei de Ingineria resurselor vegetale și animale, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

DECLARAȚIE DE AVERE SORIN CÎMPEANU (gov.ro, 15.06.2015)

1 teren intravilan de 1.479 mp, în oraşul Otopeni, jud. Ilfov

1 apartament de 72 mp în Bucureşti

1 autoturism Tozota RAV

nu deţine bunuri a căror valoare însumată să depăşescă 5.000 de euro

7 conturi şi depozite în lei, în valoare totală de 512.037 lei

3 depozite în euro, în valoare totală de 74.504 euro

2 depozite în dolari, în valoare totală de 50822 dolari

acţiuni la SC ITM AMIRO în valoare de 1.000 lei

împrumut acordat unei persoane fizice în valoare de 8.000 de euro

datorie de 32.000 de euro, faţă de o persoană fizică

venituri de 171.541 lei din acţivităţi didactice şi administrative

128.180 lei din proiecte de cercetare, proiecte POS DRU si POS CCE

22184 lei indemnizaţie de membru corespondent la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Bucureşti

1204 lei din participare la comisii de doctorat

2725 lei indemnizaţie de membru în Consiliul de Administraţie al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului – ICPA

4833 lei indemnizaţie membru în Consiliul de Administraţie al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie


Klaus Iohannis va anunța cine va fi premierul interimar. Ieri, Victor Ponta a spus că îl propune interimar pe ministrul apărării, Mircea Dușa. Liberalii, partid din care provine președintele, doresc alegeri anticipate. Mirca Dușa a declarat ulterior că așteaptă să vadă dacă șeful statului este de acord cu această propunere.

Digi24 va transmite declarațiile președintelui Klaus Iohannis în direct.

România caută un premier. Ce socoteli își fac partidele

Partidele politice îşi fac socotelile pentru a da noul premier al României. În timp ce PSD pregăteşte un nume de nerefuzat, aşa cum a declarat chiar Liviu Dragnea, liberalii cer alegeri anticipate. Variantă susţinută şi de alte partide minoritare în Parlament, printre care şi UDMR. Parlamentarii maghiari susţin, însă, şi ideea unui guvern tehnocrat sau a unui guvern minoritar al opoziţiei.