Sorin Ilieșiu, de la PNL la PSD, via PLR

Data publicării:
iliesiu

Sorin Ilieșiu şi-a anunţat dorinţa de a se alătura PSD, în plenul Senatului, cu puţin înainte de votul în cazul lui Darius Vâlcov.

Mă voi înscrie într-un nou partid, un partid care a decis să îşi asume proiectul naţional de reformare morală a societăţii româneşti: Partidul Social Democrat”, a anunțat senatorul.

Decizia i-a adus cuvinte grele din partea foştilor colegi liberali.

Iar dacă penibilul, până astăzi, domnule Ilieşiu, nu purta un nume, de azi poartă. Este numele dumneavoastră”, i-a spus liberalul Puiu Hașotti.

În apărarea senatorului a sărit, însă, liderul de grup al social-democraţilor, Ilie Sârbu.

„Lăsaţi dreptul fiecărui parlamentar să îşi decidă direcţia în care vrea să meargă. L-a convins partidul nostru, l-am acceptat cu mare drag. Ştiu că vă deranjează, ştiu că vă doare că n-a trecut un oarecare senator. Domnul IIieşiu e o personalitate”, a proclamat liderul PSD.

În câteva minute subiectul monopolizase deja toate discuţiile în plenul Senatului. Prilej de noi ironii:

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului: „Vreau să vă propun ceva: Nu vreţi să facem mâine o sesiune specială dedicată acestui subiect?”

„Daaaa”....

Sorin Ilieşiu este la primul mandat în Senatul României, însă a intrat în politică în urmă cu zece ani. S-a înscris atunci în Partidul Naţional Liberal, pe care l-a părăsit anul trecut, dezamăgit de ruperea Uniunii Social Liberale. L-a urmat pe Călin Popescu Tăriceanu şi a activat în gruparea acestuia puţin peste un an. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri